Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Regizorul rus Nikita Mihalkov propune ca Rusia să aibă propriul Premiu Oscar

26 Mai 2022, 15:36
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
26 Mai 2022, 15:36 // În Lume //  Realitatea.md

Regizorul rus Nikita Mihalkov propune crearea unui echivalent rusesc al Premiilor Oscar, potrivit ziarului ucrainean Pravda. Mihalkov a anunțat despre acest lucru în timpul Forumului Economic Eurasiatic, la care participă Rusia, Kazahstan, Belarus, Kârgâzstan, Armenia și Uzbekistan.

„Propun să creăm o Academie de Film Eurasiatică și un premiu – Oscarul Eurasiatic. Această Academie va susține filmele care se conformează idealurilor pe care le formulăm și nu pe cele care distrug esența umană. Premiul ar trebui să fie semnificativ din punct de vedere financiar, astfel încât să merite să te lupți pentru el”, a spus regizorul.

Potrivit lui Mihalkov, marele premiu ar urma să fie acordat unui film care nu a fost filmat în spațiul eurasiatic, dar care va respecta principiile rusești.

Regizorul nu a precizat despre ce principii este vorba. În opinia sa, doar civilizația eurasiatică este capabilă să apere valorile culturale și morale.

„Sunt convins că acest lucru este foarte necesar pentru dezvoltarea politică a spațiului eurasiatic. Acest lucru trebuie să fie decis la cel mai înalt nivel. Acesta este un mecanism de autoapărare politică a esenței eurasianismului”, a susținut Mihalkov.

De asemenea, regizorul a afirmat că ideea a fost primită cu entuziasm în India și China.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 06:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
03 Nov. 2026, 06:29 // Slider //  Ursu Ana

Ploi pe întreg teritoriul țării și temperaturi de cel mult 11 grade Celsius. Meteorologii prognozează pentru marți, 3 noiembrie, cer noros și vreme rece în toată Republica Moldova.

Pe parcursul nopții, pe arii extinse vor cădea ploi slabe, izolat moderate, iar în unele regiuni acestea vor fi puternice. În timpul zilei, precipitațiile se vor rări, fiind prognozate ploi slabe, izolat.

Vântul va sufla din nord, slab până la moderat.

Temperaturile minime nocturne vor oscila între 5 și 9 grade Celsius, iar ziua valorile termice nu vor depăși 7–11 grade.

La Chișinău, sunt prognozate aproximativ +7 grade noaptea și +9 grade ziua și ploi slabe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!