Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

Experți: Comisia pentru examinarea deciziilor BNM de control a inflației, mai multe daune decât foloase

03 Iun. 2022, 14:53
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
03 Iun. 2022, 14:53 // Economie //  Realitatea.md

În data de 2 iunie, Parlamentul a votat constituirea Comisiei pentru examinarea procesului decizional privind controlul inflației și politica monetară. Unii experți susțin că este un exercițiu bun, în condițiile în care banca centrală este responsabilă în fața Parlamentului, iar alții sunt de părere că este o ingerință politică în activitatea băncii centrale.

„Pe de o parte Banca Națională este o entitate independentă, pe de altă parte este responsabilă în fața Paramentului pentru activitatea sa. În contextul în care inflația a atins nivelul istoric mi se pare logică inițiativa Parlamentului pentru a evalua corectitudinea deciziilor luate. Însă acest lucru implică și riscuri politice de imixtiune în activitatea băncii centrale, de aceea eu îndemn ca această comisie să fie una transparentă cu implicarea cu statut de observator a FMI și societății civile pentru a atenua riscurile imixtiunii politice”, susține directorul Expert-Grup, Adrian Lupușor.

La rândul său, economistul Victor Parlicov afirmă că politic Parlamentul poate face o evaluare a deciziilor BNM, însă trebuie de văzut care vor fi consecințele juridice.

„Chiar dacă o să fie evaluate deciziile BNM și politicienii vor ajunge la concluzia că deciziile băncii centrale au fost proaste atunci ce se întâmplă, care vor fie efectele juridice. Ar putea exista disensiuni cu BNM și cu instituțiile financiare internaționale care veghează independența BNM”, a spus Parlicov.

Veaceslav Ioniță se arată sceptic vizavi de activitatea comisiei

„În urma evaluării o să se ajungă la concluzia că inflația a crescut. O să analizeze și la ce concluzie o să ajungă, că BNM a trebuit să schimbe politica monetară? Lucrurile trebuie împărțite în două. Să vedem izvoarele inflației. În proporție de 80% este condiționată de factorii externi care nu au treabă cu economia noastră. Și doi, factorii care au generat inflația pe intern, care nu țin de competența BNM. Dacă rata de politică monetară era să fie majorată mai înainte contribuția la reducerea inflației ar fi fost de 0,5%”, a punctat Ioniță.

Potrivit lui, banca centrală are instrumente limitate pentru a ține inflația în frâu.

„Instrumentele BNM sunt politica valutară și monetară. Respectiv soluții bune nu sunt. Când cineva spune că BNM trebuia să scumpească banii mai înainte, e alogic. Care a fost efectul s-au scumpit creditele pentru Guvern”, se întreabă retoric economistul.

În opinia lui Ioniță, comisia este de fapt o ingerință în activitatea BNM. Pe de o parte ai echipă profesionistă de la BNM care face analize, iar pe de alata politicul intervine în activitate băncii centrale. „Riscurile și daunele comisei pe care le poate aduce BNM sunt mai mari decât beneficiile”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 18:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
18 Aug. 2026, 18:42 // Slider //  Realitatea.md

Urmărește o noua ediție a emisiunii #LIFESTYLE cu Xenia Bugneac. În platoul REALITATEA TV s-a discutat despre evoluția pieței imobiliare și despre criteriile care contează atunci când alegem o proprietate.

Invitata emisiunii a fost Aurelia Buzgan, consultant imobiliar, specialist în domeniul tranzacțiilor și al proprietăților rezidențiale. Prin activitatea sa, este implicată direct în procesul de identificare, evaluare și selectare a proprietăților potrivite pentru diferite profiluri de clienți.

Cum arată piața imobiliară în 2026 și care sunt principalele tendințe la moment?

„În pofida perioadei prin care trecem, totuși, piață este destul de activa. Ea s-a schimbat, a devenit mai matură, comparativ cu acum câțiva ani. La moment, clienții analizează suma investiției, compara dezvoltatorii, calitatea construcției, ofertele, condițiile oferite de dezvoltatori, ca pana la urma, sa luam o decizie împreună. A-și spune, ca este o piață sănătoasă, care are de câștigat”, a declarat experta in imobiliare.

Ce tipuri de proprietăți sunt cele mai solicitate în această perioadă?

Cele mai căutate sunt apartamentele cu o camera și cu două, deoarece sunt la un preț mai accesibil, iar în ultima perioadă cererea este destul de mare la proiectele în etapa de construcție, așa cum clientul înțelege că procură direct de la dezvoltatorul imobiliar fără intermediar precum băncile sau companiile de microfinanțare, prețul este fixat și ratele fixate, nu flotante, nu-i niciun comision ascuns. Iar aceasta transparență îi face pe oameni să ia o decizie la ziua de astăzi.

2026 este un an favorabil pentru investiții?

„Nu știu daca exista acel moment favorabil pentru a investi, contează foarte mult cât de prezent ești tu pe piață în momentul când ești pregătit pentru a lua o decizie, pentru ca totuși amânarea deciziei în timp costa. Respectiv, proprietățile bine poziționate în timp se scumpesc și dacă tu astăzi ești pregătit, atunci ia decizia”, a menționat Aurelia Buzgan.

Atunci când vorbim despre o achiziție imobiliară, indiferent dacă este vorba despre locuire sau investiție, decizia trebuie analizată din mai multe perspective.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Vezi emisiunea integrala #LIFESTYLE și afla care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac cumpărătorii, cât de importantă este analiza documentelor și a istoricului proprietății, dar și care este recomandarea agentului imobiliar pentru o persoană care se pregătește să cumpere prima sa proprietate.

Urmărește #LIFESTYLE cu Xenia Bugneac, pe platformele Realitatea Media Group.

Pentru mai multe informații despre proprietatea prezentată în această ediție sau despre serviciile Aureliei Buzgan, accesează pagina de Instagram a consultantului imobiliar.