Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Două exerciții fizice care te ajută să slăbești rapid și să ai o siluetă de invidiat

06 Iun. 2022, 07:20
 // Categoria: Sport // Autor:  Redacția Realitatea
06 Iun. 2022, 07:20 // Sport //  Redacția Realitatea

Sportul și alimentația sănătoasă sunt cele două elemente cheie care ne ajută să avem o siluetă de invidiat, iar dacă nu ai timp de un program fizic foarte intens, poți alege să faci doar două exerciții, foarte eficiente și care te ajută să slăbești rapid.

Din cauza programului foarte încărcat, oamenii nu mai au timp să includă sportul în programul lor zilnic, lucru care ajunge să le influențeze atât aspectul fizic, cât și starea de sănătate. Pe lângă alimentație, specialiștii recomandă măcar 15 minute de activitate. Astfel, chiar dacă nu ai timp să mergi la sală, poți alege să faci două exerciții foarte eficiente, care îți vor modela rapid corpul, potrivit independent.co.uk.

Cele două exerciții care te ajută să slăbești și să ai o siluetă impecabilă sunt destul de solicitante, însă avantajul acestora este că pot fi făcute oricând și oriunde, fără să fie nevoie să te deplasezi. Astfel, în confortul propriei case, înainte de culcare, poți face aceste exerciții, care te vor ajuta să ai o siluetă de invidiat.

1. Săritul corzii

Poate părea puțin ciudat, însă săritul corzii reprezintă un exercițiu foarte eficient. Acesta te ajută să slăbești rapid, îți pune toți mușchii în mișcare și te ajută să ai o postură mult mai corectă a corpului. În plus, te ajută să elimini stresul acumulat peste zi, ajutându-te să scapi de energiile negative. Dacă vrei să arzi un număr cât mai mare de calorii, încearcă să combini săritura obișnuită cu sărituri pe un singur picior.

2. Burpee

Acest exercițiu este puțin mai complex, însă îți lucrează întreg corpul. Mai exact, acesta include o flotare, o ridicare a genunchilor la piept și o genuflexiune cu săritură. Făcut corect, acest exercițiu te va ajuta să arzi rapid un număr mare de calorii, reușind astfel să slăbești într-un timp foarte scurt.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 13:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
03 Nov. 2026, 13:52 // Slider //  Valentina Buza

„Sunt profund îndurerată să aflu că un copil din comitatul Lewis a murit după ce a contractat rujeola”, a declarat guvernatoarea democrată a statului, Kathy Hochul, citată într-un comunicat.

Comitatul Lewis, situat în apropiere de Canada, se află la câteva ore de mers cu maşina de oraşul New York.

Decesul unui copil este o „amintire devastatoare a ceea ce este în joc atunci când Washingtonul subminează decenii de progrese în protejarea americanilor împotriva bolilor evitabile”, a declarat emoţionată guvernatoarea.

Rujeola a fost declarată eradicată din Statele Unite în 2000 datorită vaccinării, însă a revenit în forţă în această ţară în ultimii ani, pe fondul scăderii ratei de vaccinare şi al neîncrederii crescânde faţă de autorităţile sanitare, un fenomen în cadrul căruia ministrul Sănătăţii din administraţia lui Donald Trump, Robert Kennedy Jr., este acuzat că joacă un rol important.

„Suntem profund îndureraţi de decesul unui copil din comitatul Lewis, survenit în contextul epidemiei de rujeolă în curs. Transmitem sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor copilului şi facem apel la respectarea intimităţii lor în aceste momente dificile”, au declarat autorităţile sanitare statale într-un comunicat citat de NBC News.

Comunicatul nu oferă mai multe informaţii cu privire la copil.

Până în prezent, în acest an, au fost înregistrate 178 de cazuri de rujeolă în New York, potrivit Departamentului de Sănătate al statului. Marea majoritate – 170 de cazuri – au fost înregistrate în afara oraşului New York. În comitatul Lewis au fost raportate 15 cazuri.

De la începutul anului 2026, în Statele Unite au fost înregistrate peste 4.800 de cazuri confirmate ale acestei boli grave şi contagioase. În octombrie, în statul New York a fost declarată starea de urgenţă din cauza creşterii numărului de cazuri de rujeolă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autorităţile sanitare din New York au recomandat populaţiei să se asigure că sunt la zi cu vaccinul împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR). Prima doză se administrează, de obicei, în jurul vârstei de 1 an, iar a doua în jurul vârstei de 5 ani. Cele două doze oferă o protecţie de 97% împotriva rujeolei, de obicei pe toată durata vieţii, notează NBC News.

Rujeola provoacă febră, simptome respiratorii şi erupţii cutanate, iar în unele cazuri apar complicaţii mai grave, precum pneumonie şi inflamaţia creierului, care pot duce la sechele grave sau chiar la deces.

Înainte de dezvoltarea vaccinului, la începutul anilor 1960, rujeola ucidea sute de copii în fiecare an în Statele Unite. Boala continuă să provoace zeci de mii de decese în întreaga lume.