Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

„Clar şi răspicat – războiul distruge vieți”. Mesajul transmis de Igor Grosu de Ziua Mondială a Refugiatului

20 Iun. 2022, 14:22
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
20 Iun. 2022, 14:22 // Politica //  Realitatea.md

„Astăzi și în fiecare zi trebuie să spunem clar şi răspicat – războiul distruge vieți și provoacă dureri ireparabile. Războiul trebuie oprit imediat”. Cu un asemenea mesaj a venit astăzi, 20 iunie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, când este marcată Ziua Mondială a Refugiatului.

Potrivit lui Grosu, Ziua Mondială a Refugiatului este „o zi care are o semnificație aparte în acest an în țara noastră”, dedicată mai cu seamă pentru cei care „ne reamintim de puterea și rezistența milioanelor de oameni care, după ce de-a lungul timpului au fost nevoiți să ia calea bejeniei din faţa războiului, conflictelor sau persecuției”.

„De la începutul războiului din Ucraina, peste 474 000 de refugiați au intrat pe teritoriul Republicii Moldova, iar în prezent, țara noastră găzduiește în jur de 80 de mii de cetățeni ucraineni. Este puținul pe care-l putem face pentru acești oameni care, peste noapte, s-au trezit într-o altă realitate, crudă, nemiloasă, o realitate în care casa ta nu mai este, iar țara ta trăiește vremuri de groază.  Moldovenii și-au deschis casele și inimile pentru vecinii lor ucraineni, fapt pentru care le mulțumesc din suflet. Vom continua, împreună, să ajutăm oamenii care fug din calea urgiei, încercând să-şi salveze vieţile lor şi ale copiilor lor și să le asigurăm aici securitatea și liniștea de care au atât de multă nevoie. Am ascultat sute de istorii ale refugiaților care au ajuns în țara noastră, istorii tragice și incredibile. Astăzi și în fiecare zi trebuie să spunem clar şi răspicat – războiul distruge vieți și provoacă dureri ireparabile. Războiul trebuie oprit imediat”, se arată în mesajul lui Grosu.

Precizăm că, Ziua Mondială a Refugiatului a fost desemnată de Organizația Națiunilor Unite pentru a onora toți refugiații de pe glob. În fiecare an, pe 20 iunie, celebrează puterea și curajul milioanelor de oameni care au fost nevoiți să fugă din țara lor pentru a scăpa de conflict sau persecuție. Ziua Mondială a Refugiatului este o ocazie pentru crește gradul de empatie și înțelegere față de refugiați și situația acestora, dar și pentru a recunoaște rezistența de care dau dovadă în reconstruirea vieții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 19:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
26 Oct. 2026, 19:06 // Societate //  Victoria Laur

Guvernul va renunța la anumite cheltuieli, printre care lucrări de reparație, pentru a plăti populației compensații la facturi în perioada rece a anului. Declarația aparține ministrei Finanțelor, Victoria Belous.

Oficiala a relatat la Radio Moldova că pentru sezonul de încălzire 2026 – 2027, se alocă 2,5 miliarde de lei, ca să fie acordat sprijin cetățenilor. Din această sumă, 550 de milioane vor fi plătite în decembrie, drept compensație pentru luna noiembrie.

În bugetul pentru anul viitor se vor include sumele necesare pentru plata compensațiilor în perioada ianuarie – martie, a spus Belous. Întrebată despre sprijinul UE, ministra a punctat că Bruxelles are intenția de a ne ajuta, dar deocamdată identifică de unde să găsească resursele pe care ni le va putea oferi.

„Unde poate reduce din reparație, unde poate eficientiza alte cheltuieli, consum, număr de personal, unde poate renunța la proiecte care nu sunt cele mai prioritare. Scopul nostru pentru bugetul 2027, în primul rând, simțim un deficit bugetar de 4,5% în descreștere în comparație cu anul curent, dar totodată urmează să finanțăm toate programele și cheltuielile care sunt proiectare. Fiecare măsură, fiecare minister urmează revizuiască ți stabilească în ordinea priorității și importanței atât pentru activitatea ministerială cât și pentru cetățeni, în limita bugetului care va fi coordonat și propus. Fiecare minister are proiecte multe, dar în situația în care suntem limitați la un deficit de 4,5%, trebuie să le încadrăm și atunci vom alege care cheltuieli alegem să le facem și la care cheltuieli le declarăm neprioritare sau, pe măsură ce vor fi identificate plăți, vor fi finanțate suplimentar”, a spus Belous.

În primele zile din noiembrie, cetățenii vor putea depune cereri pentru a primi compensații în perioada rece a anului.