Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Decizia de majorare a tarifelor în transportul din Chișinău a fost contestată în instanță

27 Iun. 2022, 11:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
27 Iun. 2022, 11:33 // Societate //  Realitatea.md

Decizia municipalității de a majora tariful la călătoria cu transportul public a fost contestată în instanța de judecată. Despre acest lucru a anunțat viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de luni, 27 iunie.

„Săptămâna trecută a fost contestată decizia CMC și dispoziția primarului general prin care au fost aprobate noile tarife la transportul public în municipiul Chișinău. Este depusă deja în instanță. Este o procedură diferită decât de obicei. Urma să fie o notificare în adresa Primăriei, acordarea termenului de 30 de zile pentru emiterea unui răspuns în adresa acelei notificări. Iată că de data aceasta s-a decis să se solicite direct în instanța de judecată suspendarea acestei decizii”, a declarat viceprimarul Ilie Ceban.

Mai mult de atât, viceprimarul a declarat că au fost examinate contestațiile, iar în instanță va fi prezentată poziția Primăriei și se va lupta pentru menținerea deciziei.

Ilie Ceban a mai spus că odată cu aprobarea noii metodologii, au fost introduse abonamentele de diferite tipuri și au fost deja vândute peste 15 mii de abonamente noi.

Amintim că, la data de 13 iunie, Consiliul municipal Chișinău (CMC) a aprobat Metodologia de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din municipiul Chișinău, iar ulterior  Primăria a anunțat că din 1 iulie se va aplica tariful unic de 6 lei pentru o călătorie.

Ultima dată tarifele au fost ajustate în 2009, iar astăzi o călătorie costa 2 lei cu troleibuzul și 3 lei cu autobuzul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!