Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

În SUA a avut loc un atac armat chiar de Ziua Independenței la o paradă din orașul Chicago

05 Iul. 2022, 00:19
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Iul. 2022, 00:19 // În Lume //  Realitatea.md

Un atac armat a fost raportat, luni, la parada de Ziua Independenței, într-o suburbie din Chicago, Highland Park. Potrivit CNN, au fost trase circa 25 de focuri de armă, iar mai multe persoane ar fi fost împușcate.

Focuri de armă au fost auzite luni, la o paradă de 4 iulie din suburbia Highland Park a oraşului Chicago, informează biroul şerifului din comitatul Lake, în timp ce media locale susţin că există mai multe victime, relatează Reuters şi AFP.

„Ajutăm poliţia din Highland Park după ce pe traseul defilării s-au tras focuri de armă”, au postat pe Twitter serviciile şerifului din comitatul Lake.

„Sărbătoarea de 4 iulie este anulată, vă rugăm evitaţi centrul Highland Park”, a anunțat municipalitatea locală pe pagina sa de Facebook.

Potrivit media locale, mai multe persoane au fost rănite dar nicio sursă oficială nu a furnizat până acum un bilanţ.

Canalul WGN TV, care citează surse neidentificate din cadrul forţelor de ordine, a relatat că cel puţin o persoană ar fi fost ucisă şi mai multe rănite.

Brad Schneider, care reprezintă statul Illinois în camera inferioară a Congresului SUA, se afla în localitatea de pe malul Lacului Michigan când s-au produs focurile de armă. „Echipa mea şi cu mine venisem pentru începutul defilării, când au început focurile de armă”, a postat el pe Twitter.

Parada a fost întreruptă la circa 10 minute după ce începuse, provocând fuga a sute de oameni, scrie ziarul Chicago Sun-Times. „Toată lumea fugea, se ascundea şi ţipa”, a declarat o producătoare a canalului CBS 2.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 17:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
26 Oct. 2026, 17:37 // Slider //  Victoria Laur

Moldova și Ucraina au semnat un acord de colaborare tehnico-militară, anunță premierul Vasile Tofan de la Kiev. Șeful Guvernului Moldovei a menționat că decizia vine urmare a încălcărilor constante ale spațiului aerian moldovenesc.

Prim-ministrul a relatat că de la începutul războiului au existat peste 100 de incidente de acest gen. Conform oficialului, asemenea incidente nu pot fi ignorate.

„Ucraina a acumulat o experiență extraordinară, chiar cea mai bună din lume, în protecția împotriva dronelor, inclusiv prin soluții tehnologice eficiente și cu costuri reduse. Vrem să învățăm din această experiență și să identificăm soluții pentru protejarea spațiului nostru aerian. Este o cooperare firească între două țări vecine.

Moldova este și va rămâne un stat pașnic și neutru. Dar neutralitatea nu înseamnă să fim lipsiți de apărare. Datoria noastră este să protejăm pacea și siguranța cetățenilor noștri”, a transmis Vasile Tofan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Alte chestiuni discutat cu Serghei Korețchi la Kiev au fost interconexiunea energetică, situația de pe Nistrului, relațiile comerciale, dar și integrarea europeană.

„Relația dintre țările noastre înseamnă proiecte concrete pentru cetățeni și economie. Lucrăm la dezvoltarea coridoarelor rutiere și feroviare pentru mărfurile ucrainene, a coridoarelor europene de solidaritate, la modernizarea punctelor de trecere și extinderea controlului comun la frontieră. Acestea deschid noi oportunități pentru comerț, investiții și reconstrucția Ucrainei. (…)

Un subiect important al discuțiilor a fost securitatea energetică. Avem nevoie de sisteme energetice reziliente, interconectate și integrate în piața europeană.

Vrem să accelerăm semnarea memorandumului de înțelegere dintre Moldelectrica și Ukrenergo și să avansăm pregătirea proiectului celui de-al doilea circuit al liniei electrice Bălți–Dnestrovsk. Această interconexiune ar putea adăuga 500 MW capacității de schimb de energie electrică. Este un pas important pentru consolidarea independenței și securității noastre energetice. (…)

Avem o punte energetică: electricitatea circulă între țările noastre în ambele direcții, iar acum discutăm aprofundarea cooperării și în domeniul gazelor. Calea Ferată din Moldova obține venituri importante din tranzitul mărfurilor ucrainene. Lucrăm și pentru a atrage mai multe afaceri ucrainene în Moldova, inclusiv în logistică și depozitare – sprijinind Ucraina, dar și aducând investiții și locuri de muncă în țara noastră.”, a spus Vasile Tofan.

Premierul Moldovei a menționat că autoritățile de la Chișinău apreciază determinarea Kievului de a implementa reforme, chiar și în condiții de război. Conform șefului Executivului din Moldova, ambele state colaborează, pentru a avansa în parcursul european.