Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO, VIDEO Sri Lanka, invadată de manifestanţi. Sute de persoane au atacat casa președintelui. Acesta a fugit din țară

09 Iul. 2022, 13:40
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
09 Iul. 2022, 13:40 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele din Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa, a fugit sâmbătă din reşedinţa sa oficială din capitala Colombo, cu câteva minute înainte ca ea să fie luată cu asalt de manifestanți care i-au cerut demisia, a declarat pentru AFP o sursă din domeniul apărării, potrivit Agerpres.

„Preşedintele a fost escortat într-un loc sigur. Este în continuare preşedintele, este protejat de o unitate militară”, a adăugat ea.

Sute de protestatari au luat cu asalt, sâmbătă, reședința președintelui Gotabaya Rajapaska, din Colombo, capitala statului Sri Lanka, cerând demisia acestuia. Canalele de televiziune locale au difuzat imagini cu sute de persoane escaladând gardurile palatului prezidenţial din centrul capitalei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimele luni au avut loc proteste mari, uneori violente, împotriva președintelui Gotabaya Rajapaksa și a familiei sale.

În luna mai, fatele mai mare al președintelui, Mahinda, a demisionat din funcția de prim-ministru, după ce susținătorii guvernului s-au ciocnit cu protestatari. Nouă persoane au murit și peste 300 au fost rănite în urma violenței.

Wickremesinghe a declarat pentru BBC că criza economică „se va agrava înainte de a se ameliora”.

În primul său interviu de la preluarea mandatului, el s-a angajat, de asemenea, să se asigure că familiile vor primi trei mese pe zi. Făcând apel la lume pentru mai mult ajutor financiar, el a spus „nu va fi o criză a foametei, vom găsi mâncare”.

Săptămâna trecută Sri Lanka a suspendat vânzările de combustibil pentru vehicule neesențiale, deoarece se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimele decenii. În următoarele săptămâni doar autocarele, trenurile, mașinile utilizate pentru servicii medicale și transport de alimente vor putea fi alimentate.

Guvernul a recunoscut că statul nu s-a confruntat niciodată cu asemenea criză economică și negociază cu Qatar și Rusia, pentru a găsi furnizori care să vândă energie și petrol mai ieftin.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 10:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 10:45 // Societate //  Daniela Baranovschi

Mai multe târguri cu produse autohtone vor fi organizate în acest weekend, 7–8 noiembrie, în sectoarele Capitalei. Vizitatorii vor putea găsi fructe și legume de sezon, produse apicole, mărfuri alimentare și nealimentare, dar și obiecte realizate de meșteri populari. Evenimentele au drept scop susținerea producătorilor locali, anunță Primăria Chișinău.

În sectorul Botanica, pe bulevardul Dacia 26, la intersecție cu bulevardul Traian, va avea loc Târgul cu Tradiții, organizat în perioada 6–8 noiembrie.

În sectorul Buiucani, sâmbătă, 7 noiembrie, producătorii locali vor participa la târgul „EcoLocal”, organizat în apropierea centrului Kentford, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 202. În același sector, pe 7 și 8 noiembrie, în apropierea cinematografului Patria Loteanu, va fi organizat târgul meșterilor populari și producătorilor autohtoni „Yard Sale”.

Tot în perioada 6–8 noiembrie, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va avea loc un târg cu miere și produse apicole. În Parcul „Alunelul”, pe 7 și 8 noiembrie, vizitatorii vor putea merge la târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”.

În sectorul Centru, pe strada Mitropolit Varlaam, între străzile Armenească și Tighina, continuă iarmarocul „Brumar”, unde sunt comercializate fructe, legume de sezon, material săditor și semințe. Acesta va fi deschis până pe 15 noiembrie. Până la aceeași dată va funcționa și iarmarocul „Toamna Argintie”, de pe strada Cărbunari 9, cu fructe și legume de sezon.

În sectorul Rîșcani, duminică, 8 noiembrie, în scuarul „Mezon”, de pe bulevardul Moscova 21, va fi organizat târgul „Mami & Co Fair”.

Primăria îndeamnă locuitorii Capitalei să viziteze târgurile și să susțină producătorii autohtoni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!