Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Răspunsul care pune în gardă. Se vor vaccina moldovenii împotriva coronavirusului sau nu?

22 Feb. 2021, 10:10
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Feb. 2021, 10:10 // Societate //  Realitatea.md

Doar 33,5% din numărul total al moldovenilor ar dori să se vaccineze împotriva coronavirusului, iar peste 56 la sută nu se vor vaccina atunci când se va începe campania de imunizare în țara noastră. Datele au fost prezentate astăzi de către Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova cu tema „Rezultatele studiului sociologic Vox Populi februarie 2021: Situația socio-economică în condițiile crizei pandemice”.

Totodată, potrivit sondajului, peste zece la sută din respondenți încă nu s-au decis dacă se vor vaccina sau nu împotriva coronavirusului.

Studiul a fost efectuat în perioada 12-20 februarie curent, pe un eșantion de 1999 de persoane din 99 de localități ale țării, cu intervievarea cetățenilor la domiciliu. Marja de eroare a studiului este de plus, minus 3%.

Precizăm că, la sfârșitul lunii februarie, țara noastră ar urma să primească primul lot de vaccin prin intermediul platformei COVAX, conform Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, deși inițial se anunțase mijlocul lunii curente.

Republica Moldova urmează să primească prin intermediul platformei COVAX 24,5 mii de doze de vaccin Pfizer/BioNTech (Comirnaty) și până la 264 de doze produse de Oxford/AstraZeneca.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 15:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
21 Oct. 2026, 15:35 // Societate //  Realitatea.md

Mitropolia Basarabiei cere recuperarea patrimoniului confiscat de regimul sovietic și acordarea unui imobil cu titlu reparatoriu. Subiectul a fost discutat miercuri, 21 octombrie, în cadrul unei întrevederi dintre Mitropolitul Basarabiei, Antonie, și președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Potrivit Mitropoliei Basarabiei, ierarhul a reclamat tratamentul inechitabil de care instituția ar fi avut parte după reactivarea sa, în raport cu sprijinul și facilitățile acordate structurii bisericești afiliate Patriarhiei Ruse.

În acest context, Mitropolitul Antonie a amintit că statul a atribuit gratuit un imobil pentru reședința Mitropoliei Chișinăului și a solicitat ca și Mitropolia Basarabiei să beneficieze de un spațiu similar, în scop reparatoriu. Acesta a cerut concretizarea angajamentelor exprimate public de autorități și identificarea unei soluții care să contribuie la îndreptarea nedreptăților istorice.

Se caută soluții pentru împăcare celor două Mitropolii.

Un alt subiect abordat a vizat inițierea unui dialog între cele două structuri bisericești ortodoxe din Republica Moldova, pentru depășirea tensiunilor și protejarea libertății religioase. Mitropolitul Antonie i-a propus lui Igor Grosu să contribuie la medierea discuțiilor, iar președintele Parlamentului a primit favorabil inițiativa și a exprimat disponibilitatea de a sprijini apropierea părților.

Totodată, ierarhul a cerut instituțiilor statului să intervină mai ferm în cazurile de abuzuri, intimidări și acțiuni agresive îndreptate împotriva clericilor și credincioșilor Mitropoliei Basarabiei. Acesta a atras atenția și asupra utilizării mesajelor religioase în scopuri de dezinformare și alimentare a ostilităților.

În cadrul întrevederii, Mitropolitul Antonie a propus și inițierea unui demers legislativ pentru recunoașterea Mitropoliei Basarabiei și a slujitorilor săi drept victime ale represiunilor sovietice. Potrivit acestuia, numeroși clerici au fost deportați, întemnițați, torturați sau uciși pentru credința lor. De asemenea, ierarhul a pledat pentru instituirea unei zile naționale de comemorare a victimelor represiunii religioase și pentru ridicarea unor monumente sau însemne comemorative în parohii, în memoria clericilor persecutați de regimul sovietic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!