Magazinele din Franța care folosesc aerul condiționat vor fi obligate să își țină ușile închise, pentru a economisi energia. În caz contrar, acestea riscă să primească amenzi de până la 750 de euro. De asemenea, Guvernul francez a decis să limiteze cât mai mult folosirea panourilor luminoase pe străzile orașelor, scrie The Guardian, citat de Libertatea.ro.

Criza energiei și valurile de căldură din Franța au determinat guvernul de la Paris să ia măsuri dure pentru a combate risipa. Una dintre ținte: magazinele care folosesc aerul condiționat.

Lăsarea ușilor deschise atunci când aerul condiționat este pornit duce la un consum cu 20% mai mare și este „absurdă”, a declarat duminică, 24 iulie, ministrul francez al tranziției ecologice, Agnès Pannier-Runacher, la postul de radio RMC. De asemenea, ministrul a precizat că guvernul ia în calcul limitarea utilizării panourilor luminoase.

„În zilele următoare, voi emite două decrete: primul va extinde interdicția privind publicitatea luminoasă, indiferent de mărimea orașului, între orele 1 și 6 dimineața, cu excepția aeroporturilor și a gărilor. Al doilea va interzice magazinelor să aibă ușile deschise, în timp ce aerul condiționat și încălzirea funcționează”, a declarat Pannier-Runacher pentru publicația „Journal du Dimanche”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe fondul valurilor de căldură succesive, unele orașe din Franța au adoptat încă din iulie regulamente municipale ce impun amenzi pentru magazinele cu aer condiționat, care încalcă legea. Acum, guvernul intenționează să extindă această măsură la nivelul întregii țări, cu o amendă de până la 750 de euro – dar va pune accentul pe educarea comercianților în primă instanță.

Temperaturile-record din această vară au crescut cererea de energie în Europa, în vreme ce au redus cantitatea de energie electrică produsă de centralele nucleare, hidroelectrice și pe bază de cărbune, într-un moment în care Europa încearcă să își reducă dependența de gazul rusesc.

Săptămâna trecută, prețul energiei electrice în Franța a urcat cu 23%, atingând un maxim istoric de 640 de euro pe megawatt-oră. Înainte de iarna trecută, prețurile depășeau rareori 100 de euro pe megawatt-oră.

#aer conditionat #amenzi #economii de energie #Franta #magazine

Talka Sada, un tată dintr-un sat sărac din regiunea Terai din sudul Nepalului, străbate munții afectați de inundații în căutarea fiului său, dispărut în urma dezastrului provocat de revărsarea râului Bhotekoshi pe 26 august.

Vinod, fiul lui Sada, în vârstă de 19 ani, lucra ca muncitor la o centrală hidroelectrică din districtul Rasuwa, zona cea mai grav afectată de inundații, relatează publicația Al Jazeera.

Tânărul se afla acolo de o lună, efectuând munci ocazionale precum amestecarea cimentului. Ultimul contact telefonic dintre tată și fiu a avut loc cu o zi înainte de catastrofă. De atunci, Vinod și alți patru tineri muncitori, cu vârste între 17 și 19 ani, au dispărut fără urmă. „Nu vă pot spune cât de mult plânge soția mea. Și eu sunt în durere profundă și nu știu ce să fac”, a declarat Sada, ștergându-și lacrimile.

Bărbatul a plecat în căutarea fiului alături de fratele său Îmbrăcat într-o cămașă albă și pantaloni negri, Talka Sada a pornit într-o călătorie istovitoare alături de fratele său, în speranța de a-și găsi fiul. Cu un rucsac gri pe umeri și o pungă portocalie care îi servește drept pelerină de ploaie, bărbatul a străbătut deja sute de kilometri, cheltuind cei 2.000 de rupii nepaleze (aproximativ 13 dolari), bani împrumutați cu dobândă ridicată. „Am împrumutat bani ca să vin din Saptari până aici. Plătesc o dobândă de 20 de rupii pentru fiecare 100 de rupii împrumutate”, a spus el.

Călătoria a început cu un drum de nouă ore cu autobuzul până în capitala Kathmandu, unde Sada a verificat toate spitalele din oraș în căutarea fiului său printre supraviețuitori sau pe listele celor decedați. Însă fotografiile și cadavrele recuperate erau de multe ori greu de recunoscut, fiind descompuse sau mutilate. Neavând nicio veste despre Vinod, Sada a pornit pe jos spre districtul Nuwakot, aflat la aproximativ 60 km distanță de Kathmandu, mai aproape de centrala unde lucra fiul său.

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți, trecând pe drumuri distruse și prin sate acoperite de noroi și resturi. În Trishuli, un mic oraș de pe drum, Sada și fratele său au plătit 1.500 de rupii pentru o noapte la un han, primind în schimb o porție modestă de orez. „Dacă mai trebuie să stăm aici încă o noapte, nu-mi va mai rămâne niciun ban să mă întorc acasă”, a spus el.

Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență

În căutarea lor disperată, Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență, fiind respinși de la morgi și taberele militare organizate pentru a ajuta victimele dezastrului. Tatăl își explică această atitudine prin discriminarea etnică cu care se confruntă comunitatea sa.

Originar din comunitatea marginalizată Musahar, Sada crede că statutul său de Madhesi și bariera lingvistică sunt motivele pentru care autoritățile îi ignoră rugămințile.

„Suntem săraci. Ne consideră Madhesi și bihari. Nu putem vorbi fluent nepaleza, de aceea doar ne resping și ne trimit de la un loc la altul. / Chiar dacă este un cadavru, avem dreptul să-l vedem. Ne-am înregistrat numele peste tot, la secțiile de poliție, la taberele militare. Dar nimeni nu ne ajută”, a spus Sada printre lacrimi.

Autoritățile nepaleze, copleșite de amploarea crizei, susțin că depun toate eforturile pentru a ajunge la victime și a le oferi sprijin. Totuși, frustrările și sentimentul de neputință sunt evidente printre cei afectați.

„Nu pot vorbi cu el. Nu-i aud vocea. Așa că toți sunt cu inimile frânte acasă”, a spus Sada, referindu-se la durerea familiei sale.

Stările lui Sada alternează între speranță și disperare Pe măsură ce orele trec fără nicio veste, stările lui Sada alternează între speranță și disperare.

„Fiul meu este tânăr. Muncește zilnic. Este agil. Sigur ar fi putut să meargă sau să fugă undeva”, spune el cu o licărire de speranță. Dar imediat, vocea i se frânge. „Nu mai am speranță. Dacă Vinod ar fi fost în viață, cu siguranță ar fi sunat de undeva, chiar dacă doar să bea apă”.

Cu toate acestea, renunțarea nu este o opțiune pentru tatăl devastat. El și fratele său se pregătesc să-și continue drumul către centrala hidroelectrică unde lucra fiul său.