Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO ESC 2023 va avea loc în Marea Britanie: Decizia neașteptată luată în privința Ucrainei

25 Iul. 2022, 14:53
 // Categoria: Life // Autor:  Victoria Laur
25 Iul. 2022, 14:53 // Life //  Victoria Laur

Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU) și BBC au confirmat că ESC (Eurovision Song Contest) 2023 va fi găzduit de Regatul Unit. Licitația privind localitatea unde va fi organizat evenimentul începe în această săptămână.

Noutatea neașteptată este că Ucraina se califică automat în marea finală. Totodată, organizatorii vor pune în scenă elemente unice ucrainene în cadrul show-ului, iar logotipul concursului din 2023 va reprezenta „circumstanțe unice” în care se va desfășura evenimentul de anul viitor, dar și colaborarea dintre gazdă și învingătorul din 2022.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anterior, EBU anunța că Eurovision 2023 nu se poate desfășura în Ucraina din motive de securitate. Drept urmare, Marea Britanie, în calitate de deținătoare a locului doi la concursul din 2022, a fost invitată să găzduiască ESC.

Kalush Orchestra din Ucraina a învins la Eurovision 2023, care a avut loc la Torino, după mobilizarea fără precedent a publicului. Trupa a vândut trofeul competiției pentru a dona bani armatei țării vecine, după invazia trupelor ruse.

Amintim că Republica Moldova a ocupat locul 7 la ESC 2022. Țara noastră a fost reprezentată de Zdob și Zdub și Frații Advahov, cu „Trenulețul Chișinău-București”, fiind pe locul doi în topul preferințelor publicului.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:59 // Slider //  Ana Panaguța

Un nou centru comercial, în valoare de aproximativ 250 de milioane de euro, va fi construit la Stăuceni, de companiile SUMMA și FIBA. Investiția reprezintă circa 1,3% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova și se numără printre cele mai mari proiecte private realizate în țară de la proclamarea independenței.

Lansarea construcției a avut loc în prezența premierului Vasile Tofan, care a declarat că astfel de proiecte pot contribui la crearea locurilor de muncă, dezvoltarea serviciilor și accelerarea creșterii economice.

Șeful Executivului a subliniat că Republica Moldova are nevoie de mai multe investiții private de anvergură pentru a ajunge la o creștere economică anuală de 4-5%.

„Dacă vrem să creștem economia mai rapid, avem nevoie de mai multe asemenea investiții ambițioase și de mai mulți investitori care să creadă în Moldova pe termen lung”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a menționat și potențialul noului centru comercial de a atrage vizitatori din țările vecine, inclusiv din România, contribuind astfel la dezvoltarea turismului. Potrivit acestuia, autoritățile își doresc ca tot mai mulți oameni să aleagă Chișinăul pentru cumpărături, restaurante, evenimente și escapade de weekend.

„Provocarea este să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași”, a afirmat premierul.

Totodată, Vasile Tofan a apreciat faptul că SUMMA și FIBA își extind investițiile în Republica Moldova. Cele două companii au dezvoltat anterior proiecte în domeniul turismului, serviciilor hoteliere și sănătății, iar în prezent sunt implicate și în sectorul energetic.

Printre proiectele energetice se numără un parc eolian cu o capacitate de peste 40 MW și un sistem de stocare a energiei de peste 10 MWh.

„Asta îmi place cel mai mult la proiectul de astăzi: investitori care cunosc Moldova, au investit aici, au avut încredere și aleg să investească din nou – la o scară mult mai mare”, a mai declarat Vasile Tofan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!