Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Listarea obligatorie a produselor agricole și alimentare pe raft, supusă consultărilor publice. Ce prevede inițiativa?

25 Iul. 2022, 16:51
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
25 Iul. 2022, 16:51 // Politica //  Realitatea.md

Inițiativa legislativă privind listarea obligatorie a produselor agricole și alimentare pe raft a fost supusă astăzi, 25 iulie dezbaterilor publice, cu participarea atât a deputaților, miniștrilor și reprezentanților altor autorități publice centrale, ai mediului de afaceri – producătorilor  și rețelelor de comerț și asociațiilor profesionale.

Proiectul are obiectivul extinderii accesului micilor producători la plasarea producției în rețelele comerciale și protejarea lor de clauze abuzive. Mai exact, modificările propuse vin să faciliteze negocierile dintre furnizori de produse agricole și alimentare (producători, procesatori) și cumpărători (magazine) care oferă aceste produse consumatorului final. În particular, se propune listarea obligatorie a produselor agricole și alimentare pe raft. În opinia autorilor, listarea va deschide accesul micilor producători la marile lanțuri comerciale, precum și le va oferi mai multă flexibilitate, previzibilitate și oportunități de dezvoltare.

Opiniile și propunerile la proiect, lansate în cadrul consultărilor publice, vor fi examinate și luate în calcul la formularea deciziei Comisiei.

Inițiativa legislativă privind interzicerea practicilor comerciale neloiale a fost înaintată de Guvern și urmărește alinierea legislației naționale la standardele europene și internaționale.

Proiectul va fi supus votului în cea de-a doua lectură, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
06 Nov. 2026, 12:40 // Societate //  Cătălina Boico

180.944 de apeluri au fost preluate și procesate de operatorii Serviciului 112 în luna octombrie, ceea ce reprezintă o medie de aproximativ 5.470 de apeluri pe zi. Cele mai multe solicitări au vizat cazuri de hipertensiune arterială – 15.875, urmate de situațiile încadrate la categoria „Contra vieții și sănătății persoanei” – 11.410  și problemele de sănătate fără diagnostic confirmat – 10.076.

Totodată, au fost raportate 9.833 de apeluri privind dureri abdominale sau de spate, 8.729 de solicitări referitoare la evenimente din domeniul transporturilor și 8.492 de apeluri privind copii bolnavi. Alte categorii importante au inclus durerile toracice – 5.304 apeluri, incidentele patrimoniale – 3.921, căderile și alte accidente – 3.476, precum și dificultățile de respirație – 2.405 apeluri.

Serviciul 112 precizează că, în cele mai aglomerate intervale, operatorii au preluat până la 437 de apeluri într-o singură oră. Cel mai ridicat indicator individual înregistrat luna trecută a fost de 3.529 de apeluri preluate și gestionate de un singur operator.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un aspect care continuă să influențeze volumul de muncă îl reprezintă apelurile non-urgente. În octombrie, acestea au constituit 32% din totalul apelurilor recepționate, ceea ce înseamnă că aproape unul din trei apeluri nu a necesitat intervenția serviciilor de urgență.