Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO S-au schimbat planurile? Rusia limitează din nou volumul de gaze către Germania

25 Iul. 2022, 20:40
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
25 Iul. 2022, 20:40 // În Lume //  Ursu Ana

Gazprom a anunțat că va reduce din nou livrările de gaz prin conducta Nord Stream 1 pentru „reparații”, reducând la jumătate fluxul actual, care oricum reprezintă 40% din capacitatea de transport a gazoductului. Anunțul vine în aceeași zi în care Kremlinul declara că Rusia „nu este interesată” să oprească livrările de gaze către Europa și că, din contră, este un furnizor „responsabil”.

Gigantul rus Gazprom a anunțat luni că va reduce livrările zilnice prin conducta Nord Stream 1 pipeline la 33 de milioane de metri cubi, începând de miercuri. Acest volum înseamnă 20% din capacitatea de transport a gazoductului.

Gazprom declară că va reduce capacitatea la stația de compresie Portovaia din Rusia, scrie digi24.ro.

Compania rusă susține că oprește încă o turbină din cauza „condiției tehnice a motorului”.

Fluxul actual de gaze transportat de gazoduct reprezintă 40% din capacitatea Nord Stream 1, care pornește de la nord de Sankt Petersburg, în Rusia, și se termină la stația de lângă orașul german Greifswald, pe coasta Mării Baltice.

Capacitatea de transport a Nord Stream 1 este de peste 160 de milioane de metri cubi de gaz pe zi.

Anunțul Gazprom vine după ce, tot luni, Kremlinul declarase că Rusia „nu este interesată” de oprirea livrărilor de gaze către Europa.

„Rusia nu este interesată de aşa ceva”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Peskov a afirmat că Moscova este un furnizor „responsabil” de gaze, în pofida a ceea ce se spune la Bruxelles şi Washington.

„Rusia a fost şi continuă să fie o ţară care garantează în mare parte securitatea energetică a Europei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Rusia a reluat joia trecută furnizarea gazelor prin conducta Nord Stream 1, după o pauză de zece zile, cauzată de o revizie tehnică, a anunțat operatorul gazoductului.

Fluxul de gaz prin gazoductul Nord Stream 1 se situa, la câteva ore după reluarea aprovizionării, la 40% din capacitatea de transport a conductei. Acest nivel este similar celui dinaintea opririi conductei, în urmă cu zece zile, pentru lucrări de mentenanță.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 08:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 08:41 // Slider //  Daniela Baranovschi

Traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești va fi oprit temporar sâmbătă, 7 noiembrie, între orele 11:00 și 15:00. Măsura este necesară pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj, iar șoferii și călătorii sunt îndemnați să își aleagă din timp o altă rută.

Cei care au planificate deplasări pot opta pentru punctele de trecere Lipcani, Leușeni, Sculeni, Cahul sau Leova.

Autoritățile recomandă călătorilor să țină cont de programul lucrărilor și să își organizeze traseul astfel încât să evite întârzierile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!