Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

BANI.MD: Războiul din Ucraina a scos CFM din moarte clinică! Profitul obținut în jumătate de an

28 Iul. 2022, 14:47
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
28 Iul. 2022, 14:47 // Economie //  Realitatea.md

Situația la Calea Ferată din Moldova s-a îmbunătățit. În primele  șase luni ale anului 2022 a contabilizat un profit de 60 mil. de lei, iar în trimestrul doi a înregistrat un profit record – 90 mil. de lei, potrivit declarației directorului CFM, Oleg Tofilat, scrie Bani.md.

Tofilat susține că profitul companiei s-a majorat datorită creșterii volumului transportului de cereale din Ucraina.

„Înainte de începerea războiului, volumul mărfurilor transportate prin porturile de la Marea Neagră era de 135 mil. tone anual, în timp ce CFM transporta anual circa 3,3 mil. tone. Respectiv, tot acest volumul de mărfuri din Ucraina a fost direcționat prin Republica Moldova în porturile Reni, Ismail, Galați și Constanța. Tarifele la transportul de mărfuri pe intern nu au fost majorate, pentru tranzit au crescut cu 15%, iar pentru internațional cu 10%”, a explicat directorul.

Tofilat afirmă că în 5-6 luni urmează să fie majorate capacitățile de transport ale CFM pentru a face față transportului de mărfuri din țara vecină.

„Vor fi reparate circa 77 km de cale ferată pentru ca viteza renurilor să nu fie mai mică de 40 km/h. va fi reabilitată infrastructura stațiilor pentru a crește viteza de procesare a mărfurilor”, a punctat Tofilat, care susține că în prezent transportul cerealelor ucrainene în Portul Constanța durează 35 de zile. Acest lucru se explică prin viteza mică de procesare. „La fel e și cazul portului de la Galați, care procesează 8-10 vagoane pe zi. Este nevoie de investit în infrastructura de acces”.

În anul 2023, CFM ar urma să achiziționeze 1000 de vagoane de marfă dintr-un credit polonez.

CFM este într-o situație dificilă. Astfel, din cele 139 de locomotive existente, 134 și-au depășit durata de amortizare.

Totodată, peste 25% din infrastructura feroviară nu mai poate fi exploatată și necesită reparație capitală, iar peste câțiva ani circulația pe mai mult de jumătate din căile ferate ar urma să fie suspendată.

În ultimii 8 ani, întreprinderea de stat a generat pierderi care se apropie de un miliard de lei. Pierderile au crescut în ultimii ani din cauza scăderii numărului de pasageri, în special pentru transportul internațional, dar și a transportului de mărfuri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!