Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

VIDEO Guvernul a votat un program pentru susținerea populației de etnie romă din Moldova. Ce prevede acesta

03 Aug. 2022, 16:03
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Aug. 2022, 16:03 // Actualitate //  Realitatea.md

Guvernul a votat un program pentru susținerea populației de etnie romă din Moldova. Acesta este constituit dintr-un șir de prevederi pentru asigurarea participării la viața socială și politică a populației de etnie romă. Programul este pentru anii 2022-2025 și a fost aprobat, astăzi, în cadrul ședinței Guvernului.

 „Documentul prevede un set de măsuri pentru facilitarea angajării romilor în câmpul muncii, inclusiv în serviciul public, precum și inițierea unor programe de formare profesională și de dezvoltare a spiritului antreprenorial al populației de etnie romă”, anunță Guvernul.

De asemenea, Programul garantează asigurarea accesului la educație, sănătate și la alte servicii publice fără discriminare pe criterii de echitate socială, dar și măsuri de stimulare a participării active a romilor la viața publică și socială a țării. Urmează să fie fortificat și statutul mediatorului comunitar, pentru ca acesta să-și poată exercita mai bine funcția de informare, coordonare, comunicare, încurajare, ghidare și de sprijinire a populației de etnie romă.

 „Îmbunătățirea situației sociale și economice și creșterea calității vieții tuturor cetățenilor Republicii Moldova constituie principala preocupare a Guvernului Republicii Moldova. Promovarea unei identități civice incluzive și a unei societăți tolerante, a politicilor în domeniul drepturilor omului, a respectării diversității multietnice trebuie să ne unească pe toți, indiferent de etnie, în „casa comună” – Republica Moldova”, a menționat ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală, în cadrul ședinței Executivului.

Documentul a fost elaborat de membrii grupului interinstituțional de lucru, în componența căruia au fost delegate peste 30 de persoane din partea autorităților și instituțiilor de stat, organizațiilor neguvernamentale preocupate de incluziunea populației rome, partenerilor de dezvoltare ș.a.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Aug. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
17 Aug. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Europenii ar putea primi gaze naturale dintr-un zăcământ submarin de lângă Cipru începând cu martie 2028, a declarat ministrul cipriot al energiei, Michael Damianos, informează știrileprotv.ro.

Războiul din Ucraina și instabilitatea din Orientul Mijlociu determină Europa să caute surse alternative, iar Mediterana de Est devine o opțiune viabilă, transmit AP și ekathimerini.com.

Companiile TotalEnergies (Franța) și Eni (Italia) au decis luna trecută să exploateze zăcământul Cronos, de pe coasta de sud a Ciprului. Ar fi o premieră ca gaze din estul Mediteranei să ajungă pe piața europeană.

Conducta de la Cronos către Egipt (105 km distanță) va fi construită în 18 luni, iar gazele vor fi procesate la Damietta și lichefiate pentru transport naval către Europa. Costul proiectului este de aproximativ 2 miliarde de dolari, jumătate din estimările pentru alte zăcăminte, datorită apropierii de infrastructura existentă.

Cronos are peste 84,95 de miliarde de metri cubi de gaze, dar aproximativ 20% ar putea fi utilizate pentru nevoile interne ale Egiptului. Damianos a subliniat că veniturile pentru Cipru nu vor fi uriașe, dar importanța constă în debutul producției.

Șase zăcăminte de gaze lângă Cipru

Cronos este unul dintre cele șase zăcăminte descoperite în zona economică exclusivă a Ciprului. Două dintre acestea, Glaucus și Pegasus, dezvoltate de ExxonMobil și QatarEnergy, ar putea începe producția până în 2033. ExxonMobil plănuiește să își extindă explorările în zonă.

Un alt zăcământ, Aphrodite, de 158,57 miliarde de metri cubi, descoperit acum 15 ani, urmează să primească o decizie finală de dezvoltare în vara lui 2027, de la un joint-venture condus de Chevron. O parte din Aphrodite se află în apele israeliene, iar un arbitru va decide procentul cuvenit Israelului până luna viitoare.

Ciprul promovează și un proiect de interconectare electrică cu Europa (Great Seas Interconnector), susținut de investitorul francez Meridiam, care ar conecta Ciprul și Israelul la rețeaua europeană. Proiectul este însă blocat de birocrație legată de costuri, întrucât estimarea inițială de 2,2 miliarde de dolari ar putea fi depășită. UE a alocat deja 760 de milioane de dolari, iar Ciprul ar putea suporta până la 63% din costuri, ceea ce ar duce la creșterea prețurilor la energie. Se caută investiții private suplimentare pentru a reduce această povară.

Neptun Deep, aproape de debut în România

În România se fac pregătiri pentru punerea în producție a proiectului Neptun Deep, care include platforma offshore, 3 sisteme submarine, 10 sonde de producție – 4 deja forate în Pelican Sud și 6 în curs pe Domino – și stația de măsurare și control al gazelor de la țărm, din Tuzla.

„România va deveni cel mai mare produc, oferă bigger stage în UE” spune Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Producția anuală este estimată la aproximativ 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale, adică aproape dublează producția actuală. Asta ar putea duce și la scăderea prețurilor, mai ales în contextul în care acum gazul e mai scump din cauza războiului din Iran.

Aristotel Jude, Romgaz: „Cred că după ce prețul administrat va expira după aprilie 2027, împreună cu curgerea gazelor din Neptun va asigura o ofertă superioară cererii, ceea ce nu va duce la altceva decât la formarea unui preț corect pentru consumatorul casnic și pentru cei industriali.”

De anul viitor, cei doi parteneri, Romgaz și OMV Petrom, vor comercializa separat cantitățile de gaz, împărțite în mod egal, iar prioritate ar urma să aibă România.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!