Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

DECIS! UE impune noi sancțiuni împotriva lui Ianukovici și a fiului său

05 Aug. 2022, 10:18
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Aug. 2022, 10:18 // În Lume //  Realitatea.md

Ţările membre ale Uniunii Europene au impus joi, 4 august, sancţiuni împotriva fostului preşedinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici şi a fiului său Oleksandr. Decizia a fost cauzată de presupusul lor rol în ameninţarea la adresa securităţii Ucrainei, transmite Digi 24.

Consiliul European a indicat într-un comunicat că ex-președintele Ucrainei și fiul său au fost adăugaţi pe o listă a sancţiunilor europene, pusă în aplicare „ca răspuns la agresiunea militară nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei”.

UE consideră că Viktor Ianukovici, care actualmente trăiește în Rusia, joacă în continuare „un rol în subminarea sau ameninţarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei”.

„Potrivit diferitelor surse, Viktor Ianukovici a făcut parte dintr-o operaţiune specială rusă, vizând înlocuirea preşedintelui ucrainean cu el, în primele faze ale agresiunii militare ilegale împotriva Ucrainei”, se arată în document.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aleksandr Ianukovici a fost pus pe lista sancţiunilor din acelaşi motiv şi pentru că „a efectuat tranzacţii cu grupurile separatiste din regiunea Donbas”.

Ca persoane sancţionate, Viktor și Aleksandr Ianukovici vor fi supuşi unei interdicţii de acordare a vizei UE şi blocării eventualelor bunuri deţinute în ţările Uniunii.

Ianukovici și mai mulți membri ai guvernului său au fost incluși pentru prima dată pe lista de sancțiuni a UE în 2014, pe baza unor proceduri penale inițiate în Ucraina după Euro-Maidan .

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 12:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 12:40 // Slider //  Ana Panaguța

Un roi masiv de drone ucrainene a atacat regiunea de frontieră rusă Belgorod în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit autorităților locale, scrie hotnews.ro.

Loviturile ucrainene asupra orașului Belgorod au provocat moartea a două persoane și rănirea a 13, au declarat duminică autoritățile locale.

„Atacul a avariat 30 de blocuri de locuințe, 35 de mașini, patru case, trei clădiri administrative, opt spații comerciale și trei instituții sociale”, a declarat guvernatorul regional Alexander Shuvayev.

Cartierul general operațional al regiunii Belgorod a confirmat un „atac masiv cu drone” asupra orașului și a declarat că serviciile de urgență au fost trimise în zonele afectate.

Locuitorii din zonă au afirmat că majoritatea dronelor s-au concentrat asupra unei zone din centrul orașului Belgorod.

Potrivit canalului de monitorizare Exilenova-Plus, ținta a fost complexul comercial MegaGRINN, cel mai mare centru comercial și de divertisment din Belgorod.

MegaGRINN se întinde pe o suprafață de peste 163.000 de metri pătrați și găzduiește peste 200 de magazine, precum și un supermarket, un cinematograf și restaurante. Complexul era închis în timpul atacului din timpul nopții.

Orașul Belgorod se află la doar 34 de kilometri de granița de nord-est a Ucrainei cu Rusia și la aproximativ 70 de kilometri de Harkov. Apropierea sa de liniile frontului îl face o țintă frecventă a atacurilor ucrainene, chiar și în contextul în care capacitățile de lungă distanță în continuă extindere ale Kievului permit dronelor sale să pătrundă adânc în interiorul teritoriului rus.

Atacurile ucrainene anterioare asupra orașului Belgorod au vizat infrastructura energetică și depozitele logistice, inclusiv instalațiile aparținând gigantului rus de retail Ozon.