Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

FOTO, VIDEO A fost lansat Catalogul Femeilor Producătoare din Moldova: „Cumpără Local, Natural, Sustenabil”

05 Aug. 2022, 11:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Aug. 2022, 11:19 // Societate //  Realitatea.md

La data de 4 august 2022, a fost lansat primul catalog în care pot fi descoperite istoriile femeilor producătoare, dar și produsele pe care le dezvoltă cu grijă și pasiune acasă, în Moldova. Catalogul a fost lansat în cadrul proiectului „Sprijin femeilor producătoare locale în dezvoltarea afacerilor, pentru creșterea durabilă și a rezilienței în contextul pandemiei COVID-19 și a potențialelor sale urmări”, implementat de Sweet Mary SRL, în colaborare cu UN Women, grație sprijinului financiar al Suediei. 

Evenimentul a început cu o mini expoziție de produse locale și a continuat cu discursurile oficiale, intervențiiile partenerilor și a femeilor producătoare, dar și prezentarea catalogului. 

Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene susține că „Bunăstarea țării noastre depinde de capacitatea de a produce, exporta, asigura salarii sigure și decente, condiții de muncă corecte și posturi atractive. Prin această prismă, la MAEIE am structurat eforturile noastre pe trei direcții: unu – atragerea investițiilor, doi – sporirea exporturilor, trei – promovarea turismului. Acest catalog va face mai ușor lucrul nostru de promovare a interesului economic al țării”.

Totodată, Svetlana Andrieș, manageră de programe UN Women Moldova a menționat că „Femeile din Republica Moldova au un potențial enorm datorită contribuției lor la dezvoltarea economică, potențial pe care vrem să îl facem auzit. Datele statistice ne arată că dacă femeile ar participa alături de bărbați, în mod egal, în câmpul muncii, atunci economia globală ar crește cu 28 trilioane de dolari, ceea ce presupune 26% din produsul intern brut global conform unui studiu din 2015.

Prin intermediul intervențiilor care vin să susțină femeile producătoare, precum și prin promovarea participării în mod egal a acestora pe piața muncii, ne dorim să scoatem în evidență faptul că femeile pot totul. Capitalul uman și economic al femeilor implicate în economie și afaceri joacă un rol important în bunăstarea familiei, îngrijirea copiilor, dezvoltarea comunității, dar și a țării în întregime”.

 „Trebuie să recunoaștem că mediul de afaceri din satele Moldovei nu oferă oportunități majore pentru populație de a se implica activ pe piața muncii, aceasta afectând femeile în mod disproporționat. Le suntem recunoscători donatorilor pentru sprijinul acordat femeilor producătoare, asigurându-le astfel posibilitatea să reziste în condițiile create. De fapt, fiecare din noi poate susține și motiva aceste femei, procurând produsele lor. Exemplele femeilor prezente în acest catalog arată că o femeie poate reuși orice și că sectorul agroalimentar  are perspective”, susține Sergiu Gherciu, secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Femeile antreprenoare, în special micile producătoare locale și femeile proprietare de afaceri din mediul rural, înregistrează venituri și profituri mai mici decât afacerile conduse de bărbați din cauza obstacolelor sistemice în bază de gen. Deși, datele statistice demonstrează că rezultatele economico-financiare ale întreprinderilor deținute de femei ating sau chiar întrec rezultatele întreprinderilor deținute de bărbați, dacă acestea activează în condiții egale.

În plus, impactul economic al pandemiei a afectat într-o măsură mai mare femeile și, în special, femeile antreprenoare. Cu toate acestea, producătoarele demonstrează reziliență și ambiție pentru a reduce inegalitățile existente, a contribui la creșterea economică și a aduce o valoare adăugată înaltă economiei naționale.

Printre producătoarele prezente la eveniment a fost și Victoria Rusnac, fondatoarea companiei „Honey House”. Victoria spune că „Acum 6 ani, bunelul meu, apicultor în a 3-a generaţie, a rămas cu o cantitate mare de miere pe care nu reușea sa o vândă. Am căutat soluţii, am studiat piaţa și am văzut foarte puţină miere autohtonă pe rafturile magazinelor. Am depus mult efort și dragoste în această afacere, iar la scurt timp mi-a reușit să produc cea mai bună miere pentru sănătatea oamenilor”.

Aliona Vrabie, antreprenoare, a povestit din culisele producerii Pastelor CUCA: „Din pasiunea pentru bucatele tradiţionale a apărut ideea de producere a tăiţeilor de casă! Afacerea se dezvoltă cu pași mici și multă responsabilitate. Muncim mult și cu dedicaţie, să fim cei mai buni. Astfel, creștem vânzările și chiar exportăm!”

Catalogul reunește 50 de producătoare din țară și este o sursă utilă și informativă pentru promovarea afacerilor femeilor producătoare din Republica Moldova și stimularea vânzărilor drept măsură de susținere a acestora.

De asemenea, UN Women își exprimă gratitudinea față de reprezentanții și reprezentantele  Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare; Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă; Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului; Kaufland România și Moldova; și BERD’s Design Hotel Chisinau, pentru contribuția lor valoroasă  în cadrul evenimentului și furnizarea informațiilor privind oportunitățile de dezvoltare a afacerilor pentru femei producătoare și a surselor de finanțare.

La fel, în cadrul proiectului „Sprijin femeilor producătoare locale în dezvoltarea afacerilor, pentru creșterea durabilă și reziliența  în contextul pandemiei COVID-19”, este lansată runda a II a Programului de Suport de tip Voucher care prevede finanțarea a minim 10 proiecte de dezvoltare a afacerilor conduse de femei din Republica Moldova cu câte 60 mii MDL fiecare.

Apelul de propuneri este deschis pentru femeile producătoare locale cu capacitate mică de producere, indiferent de forma juridică, amplasarea, activitatea, precum și experiența în afaceri. Termenul limită pentru aplicare este 11 august 2022.

În cadrul primei ediții a Programului de Suport de tip Voucher, 13 femei au beneficiat de ajutor financiar a câte 30 mii MDL. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 19:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Sept. 2026, 19:35 // Slider //  Daniela Baranovschi

Odată cu apropierea sezonului rece, crește cererea pentru lemnul de foc, iar prețurile diferă în funcție de întreprinderea silvică și categoria lemnului. În unele cazuri, un metru ster de lemn moale costă peste 1.000 de lei, iar lemnul tare ajunge până la 1.630 de lei, potrivit datelor prezentate de autorități.

Prețurile sunt medii și au caracter orientativ, astfel că pot varia în funcție de sortimentul lemnului și de condițiile de comercializare. La ÎS Bălți, un metru ster de lemn moale costă 540 de lei, iar cel tare – 1.080 de lei, în timp ce la ÎS Călărași prețurile sunt de 580 și 980 de lei.

La ÎS Chișinău, lemnul moale se comercializează cu 594 de lei/m ster, iar cel tare – cu 1.080 de lei. La ÎS Comrat, prețurile sunt de 786 și 1.150 de lei, iar la ÎS Edineț – de 650 și 1.100 de lei pentru lemnul moale și, respectiv, tare.

La ÎS Glodeni, un metru ster costă 670 de lei pentru lemnul moale și 1.150 de lei pentru cel tare. La ÎS Hîncești-Silva, prețurile ajung la 1.111 și 1.342 de lei, iar la ÎS Iargara – la 704 și 1.265 de lei.

La ÎS Nisporeni-Silva, lemnul moale costă în medie 1.143 de lei/m ster, iar cel tare – 1.357 de lei. La ÎS Silva-Sud Cahul, prețurile sunt de 445 și 1.064 de lei, iar la ÎS Soroca – de 550 și 1.080 de lei.

La ÎS Telenești, lemnul moale se vinde cu 570 de lei/m ster, iar cel tare – cu 1.134 de lei. La ÎS Tighina, prețurile sunt de 977 și 1.630 de lei, în timp ce la ÎS Cimișlia acestea ajung la 756 și 1.296 de lei.

La ÎS Sil-Răzeni, un metru ster de lemn moale costă 475 de lei, iar cel tare – 950 de lei. La ÎS Strășeni, prețurile sunt de 690 și 1.020 de lei, iar la ÎS Orhei – de 600 și 1.000 de lei.

La ÎS „Silva-Centru” Ungheni, lemnul moale costă 800 de lei/m ster, iar cel tare – 1.350 de lei. La ÎS Șoldănești, prețurile sunt de 570 și 960 de lei.

Și în rezervațiile naturale prețurile diferă. La „Codrii”, un metru ster de lemn moale costă 630 de lei, iar cel tare – 1.030 de lei. La „Pădurea Domnească”, prețurile sunt de 600 și 980 de lei, iar la „Plaiul Fagului” – de 600 și 1.000 de lei. La „Prutul de Jos” este indicat un preț de 555 de lei/m ster pentru lemnul moale.

Autoritățile precizează că lemnul procurat fără acte nu oferă garanția unei proveniențe legale, iar cumpărarea din surse neautorizate favorizează circuitul ilegal al masei lemnoase.

Ministerul Mediului îndeamnă cetățenii să cumpere lemn doar din surse autorizate și să solicite documente fiscale. Înainte de achiziție, cumpărătorii sunt îndemnați să verifice proveniența lemnului și prețul oficial de vânzare, iar factura sau bonul fiscal să fie păstrate pentru a confirma cumpărarea.

De asemenea, în perioada următoare, verificările la nivel național vor fi intensificate. Acestea vor viza zonele de tăiere, transportul masei lemnoase, proveniența acesteia și documentele care însoțesc comercializarea, inclusiv în cazul lemnului livrat către gospodării.

Cetățenii care au suspiciuni privind tăierea, transportul sau comercializarea ilegală a lemnului sunt îndemnați să sesizeze Inspectoratul pentru Protecția Mediului sau Poliția.