Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Avocații Marinei Tauber cer să fie primiți în audiență la șefa Procuraturii Anticorupție

18 Aug. 2022, 15:51
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
18 Aug. 2022, 15:51 // Politica //  Realitatea.md

Avocații vicepreședintelui Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, invocă un șir de abuzuri comise de procurorii anticorupție și cer să fie primiți în audiență de noua șefă a instituției, Veronica Dragalin. Potrivit lor, dosarul respectiv este cusut cu ață albă, la indicația reprezentanților PAS.

În cadrul unei conferințe de presă, apărătorii au explicat că reținerea și plasarea Marinei Tauber în arest în penitenciar, precum și învinuirile care i se aduc nu au acoperire juridică și legală. Potrivit avocatului Aureliu Colenco, în cele 30 de zile în care Marina Tauber se află în Penitenciarul 13, nu a fost audiată niciodată.

„Atât demersul privind arestul, cât și cel de prelungire se bazează pe niște documente cu conținut copy/paste. Nimeni nu a încercat să indice probe noi. Mai mult decât atât, nicio probă are a fost anexată la dosar nu denotă direct sau indirect că doamna Marina Tauber are vreo tangență cu învinuirile care i se aduc. În plus, deși știa că va fi reținută, ea s-a întors în țară. Acest lucru denotă că persoana nu se eschivează și nu fuge de urmărirea penală. Asistăm la faptul când o femeie, căreia i se incriminează o infracțiune, care prevede și amendă, se află în Penitenciarul nr. 13. Asta în timp ce alte persoane, învinuite de trădare de patrie, de contrabandă de droguri, omoruri se află măsuri preventive non-privative de libertate. Faptul că Marina Tauber se află în celulă, la subsol, în condiții inumane, ne duce la concluziei că astfel ei i se închide gura și este un deținut politic”, a spus Colenco.

Iar avocatul Partidului „ȘOR”, Vadim Banaru, a accentuat că de gestionarea nemijlocită a acestui dosar se ocupă personal ministrul Justiției Sergiu Litvinenco, care i-a promis procurorului o avansare în funcție și alte favoruri.

”Este vorba despre faptul că în interiorul Procuraturii Anticorupție au loc niște jocuri de culise, iar unii procurori care gestionează acest dosar, pentru aceste acțiuni urmează să primească niște remunerări, cu eventuale avansări în cariera profesională. Zilnic, anchetatorii care instrumentează acest caz raportează despre acțiunile întreprinse nemijlocit domnului ministru al Justiției, Litvinenco”, a spus Vadim Banaru.

Avocații susțin că puterea urmărește scoaterea Partidului „ȘOR” în afara legii și suprimarea opoziției, pentru a împiedica eventuale acțiuni de protest.

Toate persoanele vizate în acest articol au dreptul la replică.

 

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 07:57 // Societate //  Valentina Buza

Un acord de prefinanțare în valoare de 10,7 milioane de euro pentru reparația capitală a podului de pe strada Ismail din capitală a fost aprobat joi de Consiliul municipal Chișinău. Documentul este încheiat între Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Primăria municipiului Chișinău, transmite IPN.

Prezentă la ședința CMC, consiliera primarului general, Ala Mîrza, a precizat că din suma prevăzută în acord, aproximativ 700 de mii de euro reprezintă un grant oferit de BERD. Banii vor fi utilizați pentru organizarea procedurilor de achiziție și supravegherea lucrărilor.

Potrivit Alei Mîrza, acordul de prefinanțare reprezintă o etapă standard în pregătirea proiectelor finanțate din surse externe și precedă încheierea contractului de împrumut. Acesta urmează să fie acordat pentru o perioadă de 13 ani, dintre care trei ani vor constitui perioadă de grație, iar în următorii zece ani va fi rambursată suma principală.

Proiectul de decizie a fost susținut unanim de cei 44 de consilieri municipali prezenți la ședință. Aceștia au menționat că sprijină finanțarea lucrărilor, întrucât reabilitarea podului este importantă pentru siguranța locuitorilor capitalei. Consilierii au atras atenția că podul se află într-o stare avansată de deteriorare și necesită intervenții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Podul de pe strada Ismail a fost construit în 1968 și nu a beneficiat de atunci de reparații capitale. Proiectul de reabilitare prevede înlocuirea grinzilor marginale și a unor componente tehnice, modernizarea iluminatului public, precum și schimbarea rețelelor vechi destinate transportului public.

Potrivit estimărilor municipalității, lucrările urmează să înceapă în primăvara anului 2027.

Podul Ismail din Chișinău va fi reparat capital. Cât va costa proiectul