Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Biden, critici în adresa lui Trump: Reprezintă un extremism care ameninţă chiar bazele țării noastre

02 Sept. 2022, 08:57
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
02 Sept. 2022, 08:57 // În Lume //  Redacția Realitatea

Fostul preşedinte al SUA Donald Trump „reprezintă un extremism care ameninţă chiar bazele Republicii noastre”, a afirmat în cadrul unui discurs televizat, preşedintele american Joe Biden, relatează AFP.

„Egalitatea şi democraţia sunt atacate” în acest moment în Statele Unite, a avertizat, de asemenea, preşedintele democrat care s-a adresat din oraşul Philadelphia, leagănul naţiunii americane.

Joe Biden a subliniat că „nu există loc pentru violenţa politică” în Statele Unite, referindu-se la predecesorul său republican.

„Nu putem permite ca violenţa să fie banalizată”, a pledat preşedintele democrat, criticând un partid republican aflat în mâinile lui Donald Trump şi pe susţinătorii miliardarului care „nu cred în statul de drept”.

În faţa susţinătorilor lui Donald Trump care „vor să tragă ţara înapoi”, americanii trebuie „să apere” democraţia, a avertizat Joe Biden.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Democraţia americană nu este „garantată” şi „trebuie să o apărăm”, afirmat el, criticându-i pe susţinătorii lui Trump care susţin, în opinia preşedintelui democrat, o Americă „fără drept la intimitate, fără drept la contracepţie, fără dreptul la căsătorie cu persoana iubită”

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!