Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

FOTO Trebuie să-ți dea prin cap așa ceva! Locul în care un conațional și-a aruncat documentul falsificat

02 Sept. 2022, 09:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
02 Sept. 2022, 09:44 // Societate //  Realitatea.md

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, originar din raionul Râșcani, este cercetat pentru uz de fals. Acesta a fost suprins, în punctul de trecere a frontierei Cahul, în momentul când și-a aruncat la gunoi documentul falsificat.

„La trecerea frontierei de stat acesta s-a prezentat în calitate de pasager al unui autocar, cu destinația Marea Britanie. În cadrul procedurilor de verificare, inspectorul de la linia de control a observat tânărul care părea agitat, fapt pentru care a fost supus monitorizării. La scurt timp pasagerul s-a apropiat de un tomberon și ar fi aruncat ceva în el”.

Ca urmare a verificării, polițiștii de frontieră au depistat o carte de identitate românească.

„Actul era eliberat din numele autorităților române cu datele de identitate ale persoanei sus-menționate. În rezultatul examinării documentului cu tehnica specială s-a constatat prezența indicilor de falsificare”.

La audieri, moldoveanul a declarat că observând reacția polițistului de frontieră a încercat să se debaraseze de actul care bănuia că este contrafăcut și i-ar fi creat probleme.

„Din spusele acestuia ar fi obținut actul în toamna anului trecut, accesând un anunț de pe rețelele de socializare. Perfectarea buletinului românesc l-ar fi costat 200 de euro. Tânărul și-a motivat acțiunea ilegală, prin faptul că dorea să-și faciliteze angajarea la muncă peste hotare”.

Ulterior, buletinul românesc falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostrum de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!