Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Moldovagaz va expedia ANRE-ului solicitarea privind majorarea tarifului la gaze până la sfârșitul lunii septembrie

06 Sept. 2022, 20:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
06 Sept. 2022, 20:37 // Actualitate //  Ursu Ana

Compania „Moldovagaz” va expedia o solicitare Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică prin care va cere majorarea tarifului la gazele naturale până la sfârșitul lunii septembrie. Anunțul a fost făcut în această seară de către președintele Consiliului de administrație al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban.

Șeful Moldovagaz susține că va cere un tarif de 29 de lei, fără TVA, pentru un metru cub de gaze. Potrivit lui Ceban, în prezent, SA „Moldovagaz” se află în proces de consultare cu responsabilii din cadrul ANRE.

„Conform prognozei noastre, excluzând abaterile tarifare pentru acest an, tariful pentru un metru cub de gaze pentru consumatori va fi de 29 de lei. Decizia va fi luată de autoritatea de reglementare de stat în cadrul unei ședințe publice. În acest moment ne consultăm cu ANRE, ținând cont de viitoarele modificări ale unor acte normative privind procedura de aprobare a tarifelor”, a scris Vadim Ceban pe canalul său de Telegram.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Luni seara, într-un interviu pentru Moldova 1, Vadim Ceban a declarat că, în septembrie, tariful pentru un metru cub de gazele naturale ar trebui să fie de 36 de lei, în contextul în care, în această lună, Republica Moldova cumpără gaze naturale din Rusia la prețul de circa 1 882 de dolari pentru o mie de metri cubi, adică cu peste 424 de dolari mai mult decât în luna august.

Amintim că vineri, 2 septembrie, în timpul emisiunii Rezoomat de la RliveTV, președintele Moldovagaz a anunțat că Moldovagaz va solicita repetat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să aprobe un tarif de 29 de lei pentru un metru cub de gaz. Asta pentru că în condițiile unui preț de achiziție exorbitant, actualul tarif duce la acumularea unor datorii de miliarde de lei.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 14:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Nov. 2026, 14:13 // Societate //  Realitatea.md

Prețurile producătorului la produsele agricole au crescut, în medie, cu 0,9% în ianuarie-septembrie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Datele Biroului Național de Statistică arată că, în timp ce produsele vegetale s-au scumpit cu 1,5%, cele animaliere s-au ieftinit cu 1,1%.

Cele mai mari creșteri de prețuri la produsele vegetale au fost înregistrate la culturile etero-oleaginoase, unde majorarea a fost de 42,6%, și la rapiță – cu 32,2%. De asemenea, prețurile la culturile tehnice au crescut cu 16,4%, inclusiv la sfecla de zahăr – cu 22,3%, și la floarea-soarelui – cu 2,9%.

În schimb, producătorii au vândut mai ieftin culturile bostănoase alimentare, cu 43,6%, fructele și pomușoarele de cultură – cu 25,4%, leguminoasele pentru boabe – cu 21,5% și legumele – cu 19%. Scăderi de prețuri au fost înregistrate și la porumbul pentru boabe, cu 15,5%, struguri – cu 10,6%, și grâu – cu 5%.

În sectorul zootehnic, cele mai mari ieftiniri au vizat porcinele în greutate vie, ale căror prețuri au scăzut cu 7%, și ovinele și caprinele – cu 6,8%. Laptele de toate tipurile s-a ieftinit cu 1,5%.

Totodată, prețurile producătorilor au crescut la ouăle alimentare, cu 13,4%, la bovinele în greutate vie – cu 6,9%, și la mierea de albine – cu 6,2%. Datele au fost publicate de Biroul Național de Statistică la 5 noiembrie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!