Ieri, 4 noiembrie, în ziua în care Comisia Europeană a publicat Pachetul de extindere și foile de parcurs indicative pentru Republica Moldova, Ucraina, Albania și Muntenegru, am fost la Kyiv, la a 5-a ediție a EU Accession Exchange Forum, organizată de Центр „Нова Європа” / New Europe Center în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene.
În panelul moderat de Paola Peduzzi alături de Ivan Nahorniak, Manuel Sarrazin, Strahinja Subotic și Andrii Borovyk, am transmis câteva mesaje despre ce contează cel mai mult în negocierile de aderare ale Republicii Moldova la UE.
Calendarul contează. Foile de parcurs includ un orizont important. 2028 este anul asumat de țările noastre, cu sprijinul Comisiei Europene, pentru încheierea provizorie a negocierilor: începutul anului pentru Moldova, sfârșitul anului pentru Ucraina. Comisia caută soluții pentru a avansa negocierile de aderare în cadrul politicii de extindere, unde are un mandat clar. În ciuda blocajelor din Consiliu și a altor provocări, extinderea continuă. Datele deschid uși și fixează orizonturi. Avem un calendar, poate nu atât de precis pe cât ne-am fi dorit, dar care aliniază obiectivele, prioritățile și eforturile din țările noastre, din UE și ale Comisiei Europene. Prioritatea este să menținem ritmul reformelor asumate în negocieri. Anume de asta depinde obiectivul pe care Comisia îl numește, pentru Moldova, ambițios, dar realizabil.
Reformele se fac acasă. Cea mai mare lecție învățată este că reformele contează. Contează când sunt livrate acasă, nu doar când bifăm căsuțe la Bruxelles. Avem benchmark-uri și reforme de livrat, dar ele contează doar dacă actorii din țările noastre și le asumă și dacă rezistă ciclurilor electorale. În Moldova, justiția și statul de drept au fost și vor rămâne unul dintre domeniile critice ale reformei. Procesul de vetting a fost deosebit de dificil, dar avansează, pentru că există asumare acasă și cooperare cu partenerii din UE.
Meritul trebuie să reziste vetourilor politice. Nu e vorba doar despre Ucraina și blocajele recente din Consiliu, care au ținut pe loc și Moldova. Țările candidate din Balcanii de Vest așteaptă progrese din cauza blocajelor politice și a disputelor bilaterale nerezolvate. Asta subminează meritul, un principiu-cheie al politicii de extindere. Soluții există. Front-loading-ul, adică lucrul tehnic pe clustere înainte de deschiderea lor formală, a fost foarte important pentru a ține negocierile în mișcare. Iar propunerea Comisiei de a trece la votul cu majoritate calificată pentru deciziile intermediare din negocieri poate limita vetourile, dacă statele membre o acceptă.
Trebuie să fim realiști cu toții: nicio reformă nu este ireversibilă. Pentru ca reformele să reziste, anularea lor trebuie să coste și să aibă consecințe clare și imediate. Iar orice tentativă de anulare trebuie să fie vizibilă de la început. De aceea avem nevoie de instituții reziliente, independente, oneste și eficiente, care să facă reformele să funcționeze continuu și să producă rezultate. Astfel, orice guvern care va veni în viitor va moșteni reforme pe care nu le poate anula fără să plătească un preț. Procesul de aderare oferă țărilor ca Moldova o foaie de parcurs clară pentru reforme, așa cum am avut la regimul fără vize. Când am livrat acele reforme și le-am făcut să funcționeze, cetățenii au simțit beneficiile.
Ce livrăm trebuie și comunicat, bine și neobosit. Sprijinul politic și popular pentru reforme, aderare și extindere este critic, în societățile noastre, dar și în statele membre. Ne-am obișnuit să vorbim cu decidenții de la Bruxelles și din capitalele UE, iar la acel nivel funcționează. Dar ratificarea vine la urmă, în fiecare stat membru, ca ultim pas înainte de aderare. Dacă nu ajungem la comunități, cetățeni și mediul de afaceri, dacă nu-i obișnuim pe toți cu ideea că vom fi împreună, vom eșua. Așa că, pe măsură ce negociem, deschidem clustere și ne apropiem de încheierea negocierilor, trebuie să mergem în comunitățile din statele membre, iar think tank-urile pot fi puntea până acolo.
