Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Bine de știut! Elevii claselor primare, din Chișinău, pot călători gratuit, fără a prezenta carnetul de elev

07 Sept. 2022, 09:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
07 Sept. 2022, 09:25 // Societate //  Realitatea.md

Elevii claselor primare, din municipiul Chișinău, nu mai sunt obligați să prezinte carnetul de elev, pentru a putea călători gratuit cu autobuzul sau troleibuzul. Aceștia vor prezenta doar abonamentele nominale anuale care le sunt eliberate în cadrul instituțiilor de învățământ unde-și fac studiile. Informația a fost confirmată, pentru Suntparinte.md, de către Andrei Pavaloi, șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport Chișinău. O circulară în acest sens a fost deja transmisă tuturor directorilor instituțiilor de învățământ, scrie suntparinte.md.

Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe unde au participat responsabili ai Direcției educație și Direcției transport public și căi de comunicație. Abonamentele au fost distribuite tuturor instituțiilor de învățământ de către Direcția generală educație, tineret și sport Chișinău. Fiecare instituție va perfecta abonamentele (fotografia elevului, aplicarea ștampilei instituției de învățământ și a semnăturii persoanei responsabile), după care le va repartiza elevilor.

În circulara emisă de Direcția transport este precizat faptul că elevul va trebui să prezinte taxatorului sau controlorului doar abonamentul de călătorie. În plus, această măsură va diminua cazurile de pierdere concomitentă a ambelor acte.

În cazul pierderii abonamentului, elevul se va adresa administrației instituției de învățământ, pentru a-i fi perfectat duplicatul abonamentului, prezentând anunțul publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, dar nu mai mult de o dată pe parcursul unui an. În caz de pierdere repetată, va fi necesară achitarea cheltuielilor legate de confecționarea abonamentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autoritățile municipale susțin că 40 000 de elevi ai claselor I-IV beneficiază de abonamente anuale.

Reamintim că pot călători gratuit atât în orașul Chișinău, cât și în suburbiile municipiului persoanele domiciliate în Chișinău, care fac parte din următoarele categorii:

  • 200 de mii de pensionari. Persoanele vor trebui să prezinte legitimația în legătură cu limita de vârstă.
  • Copiii de până la 7 ani și elevii din clasele I-a – a IV-a.
  • Alte categorii de persoane: aleșii locali (în raza unității administrativ-teritoriale respective); funcționarii publici cu statut special din cadrul MAI; carabinierii, în timpul deplasării în scop de serviciu; membrii gărzii populare în perioada executării funcției; cetățenii RM cu distincțiile „Ordinul Republicii”, „Eroii Uniunii Sovietice”, „Eroii Muncii Socialiste”, cu ordinele „Slava”; veteranii de război și invalizii de război; donatorii voluntari permanenți de sânge; cetățenii de onoare ai mun. Chișinău; angajații Inspectoratului Ecologic de Stat; colaboratorii Serviciului de Stat de Curieri Speciali; persoanele supuse represiunilor politice; ofițerii de informație și securitate; persoanele cu dizabilități (în baza legitimației).

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.