Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Şefa Comisiei Europene anunţă un plan în cinci măsuri pentru criza energiei. Ce presupune acesta

07 Sept. 2022, 14:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
07 Sept. 2022, 14:34 // În Lume //  Realitatea.md

Şefa Comisiei Europene a anunțat cu puțin timp în urmă un plan european de economisire a energiei și de reducere a dependenței de energia rusească. Ursula von der Leyen a venit cu un set de cinci măsuri, printre care şi plafonarea gazului rusesc, scrie libertatea.ro. Oficiala a mai precizat că Rusia manipulează pieța energetică și ne confruntăm cu prețuri astronomice. Șefa Comisiei Europene a sintetizat pe Twitter cei cinci paşi.

  1. Economii inteligente de energie electrică.

„Avem nevoie de o strategie pentru a aplatiza vârfurile, care determină prețul energiei electrice. Vom propune un obiectiv obligatoriu de reducere a consumului de energie electrică la orele de vârf”.

  1. Plafonarea veniturilor companiilor care produc electricitate cu costuri scăzute.

„Sursele de energie cu emisii reduse de carbon realizează venituri neașteptate. Este timpul ca consumatorii să beneficieze de costurile lor scăzute. Vom propune să redirecționăm aceste profituri neașteptate pentru a sprijini persoanele și companiile vulnerabile”.

  1. Contribuția de solidaritate pentru companiile producătoare de combustibili fosili.

„Companiile de petrol și gaze au obținut, de asemenea, profituri masive. Prin urmare, vom propune o contribuție de solidaritate pentru companiile producătoare de combustibili fosili”.

  1. Sprijin de lichidități pentru companiile de utilități energetice.

„Acestea trebuie să fie sprijinite pentru a face față volatilității piețelor. Vom actualiza cadrul nostru temporar pentru a permite acordarea rapidă a garanțiilor de stat”.

  1. Plafonarea gazului rusesc.

„Trebuie să reducem veniturile Rusiei, pe care Putin le folosește pentru a finanța acest război atroce împotriva Ucrainei. Suntem pregătiți pentru acest lucru. La începutul războiului, gazul rusesc prin conducte reprezenta 40% din tot gazul importat. În prezent, acesta reprezintă doar 9% din importurile noastre de gaz.”

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!