Federația Rusă sprijină necondiționat integritatea teritorială a Republicii Moldova și este gata să contribuie la soluționarea pașnică a conflictului transnistrean. Poziția a fost exprimată de către președintele Comitetului pentru relații internaționale din cadrul Dumei de Stat a Rusiei, Leonid Sluțki, în cadrul unui întrevederi cu mai mulți deputați ai Parlamentului Republicii Moldova din partea Partidului „ȘOR” și PCRM.

„Rusia sprijină necondiționat unitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Suntem pentru o soluționare pașnică a problemei transnistrene și pentru reluarea dialogului politic direct între Chișinău și Tiraspol la toate nivelurile” a declarat Leonid Sluțki.

De asemenea, Sluțki a accentuat că poziția Federației Ruse în privința soluționării conflictului transnistrean a rămas neschimbată, în această privință fiind un consens larg în clasa politică din rusă.

Totodată, părțile s-au arătat îngrijorate de atitudinea și comportamentul actualei guvernări a Republicii Moldova, care, periodic, dă de înțeles că ar putea renunța la poziția de neutralitate a țării sau vorbesc despre majorarea bugetului de apărare în detrimentul problemelor sociale. Mai mult, în ultima perioadă se atestă un discurs agresiv și jignitor la adresa Autonomiei găgăuze și privesc cu scepticism misiunea de pacificatori de la Nistru. Toate astea, potrivit părții ruse, îngreunează rezolvarea conflictul transnistrean.

Președintele Comitetului pentru relații internaționale din cadrul Dumei de Stat a mai spus că Rusia este gata să se implice în identificarea unui dialog dintre Chișinău și Tiraspol.

În cadrul întâlnirii cu înaltul oficial rus s-a mai discutat despre identificarea soluțiilor asigurării Republicii Moldova cu gaze naturale în această iarnă la prețuri accesibile. Cele două părți au abordat, de asemenea, și subiectul embargoului asupra produselor agricole, instituit de partea rusă la începutul lunii august, precum și despre soluțiile care pot duce la deblocarea interdicției.

Potrivit reprezentanților delegației din Republica Moldova, în condițiile în care guvernarea de la Chișinău refuză orice contact cu oficialii Federației Ruse, a fost nevoie de implicarea opoziției pentru a fi găsite soluții la problemele existente.

Din delegația Republicii Moldova care a mers la Moscova au făcut parte deputații Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, Petru Jardan, iar din partea Partidului Comuniștilor, deputatul Constantin Starîș.

#deputati #Leonid Sluțki #Partidul Șor #Rusia

Talka Sada, un tată dintr-un sat sărac din regiunea Terai din sudul Nepalului, străbate munții afectați de inundații în căutarea fiului său, dispărut în urma dezastrului provocat de revărsarea râului Bhotekoshi pe 26 august.

Vinod, fiul lui Sada, în vârstă de 19 ani, lucra ca muncitor la o centrală hidroelectrică din districtul Rasuwa, zona cea mai grav afectată de inundații, relatează publicația Al Jazeera.

Tânărul se afla acolo de o lună, efectuând munci ocazionale precum amestecarea cimentului. Ultimul contact telefonic dintre tată și fiu a avut loc cu o zi înainte de catastrofă. De atunci, Vinod și alți patru tineri muncitori, cu vârste între 17 și 19 ani, au dispărut fără urmă. „Nu vă pot spune cât de mult plânge soția mea. Și eu sunt în durere profundă și nu știu ce să fac”, a declarat Sada, ștergându-și lacrimile.

Bărbatul a plecat în căutarea fiului alături de fratele său Îmbrăcat într-o cămașă albă și pantaloni negri, Talka Sada a pornit într-o călătorie istovitoare alături de fratele său, în speranța de a-și găsi fiul. Cu un rucsac gri pe umeri și o pungă portocalie care îi servește drept pelerină de ploaie, bărbatul a străbătut deja sute de kilometri, cheltuind cei 2.000 de rupii nepaleze (aproximativ 13 dolari), bani împrumutați cu dobândă ridicată. „Am împrumutat bani ca să vin din Saptari până aici. Plătesc o dobândă de 20 de rupii pentru fiecare 100 de rupii împrumutate”, a spus el.

Călătoria a început cu un drum de nouă ore cu autobuzul până în capitala Kathmandu, unde Sada a verificat toate spitalele din oraș în căutarea fiului său printre supraviețuitori sau pe listele celor decedați. Însă fotografiile și cadavrele recuperate erau de multe ori greu de recunoscut, fiind descompuse sau mutilate. Neavând nicio veste despre Vinod, Sada a pornit pe jos spre districtul Nuwakot, aflat la aproximativ 60 km distanță de Kathmandu, mai aproape de centrala unde lucra fiul său.

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți, trecând pe drumuri distruse și prin sate acoperite de noroi și resturi. În Trishuli, un mic oraș de pe drum, Sada și fratele său au plătit 1.500 de rupii pentru o noapte la un han, primind în schimb o porție modestă de orez. „Dacă mai trebuie să stăm aici încă o noapte, nu-mi va mai rămâne niciun ban să mă întorc acasă”, a spus el.

Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență

În căutarea lor disperată, Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență, fiind respinși de la morgi și taberele militare organizate pentru a ajuta victimele dezastrului. Tatăl își explică această atitudine prin discriminarea etnică cu care se confruntă comunitatea sa.

Originar din comunitatea marginalizată Musahar, Sada crede că statutul său de Madhesi și bariera lingvistică sunt motivele pentru care autoritățile îi ignoră rugămințile.

„Suntem săraci. Ne consideră Madhesi și bihari. Nu putem vorbi fluent nepaleza, de aceea doar ne resping și ne trimit de la un loc la altul. / Chiar dacă este un cadavru, avem dreptul să-l vedem. Ne-am înregistrat numele peste tot, la secțiile de poliție, la taberele militare. Dar nimeni nu ne ajută”, a spus Sada printre lacrimi.

Autoritățile nepaleze, copleșite de amploarea crizei, susțin că depun toate eforturile pentru a ajunge la victime și a le oferi sprijin. Totuși, frustrările și sentimentul de neputință sunt evidente printre cei afectați.

„Nu pot vorbi cu el. Nu-i aud vocea. Așa că toți sunt cu inimile frânte acasă”, a spus Sada, referindu-se la durerea familiei sale.

Stările lui Sada alternează între speranță și disperare Pe măsură ce orele trec fără nicio veste, stările lui Sada alternează între speranță și disperare.

„Fiul meu este tânăr. Muncește zilnic. Este agil. Sigur ar fi putut să meargă sau să fugă undeva”, spune el cu o licărire de speranță. Dar imediat, vocea i se frânge. „Nu mai am speranță. Dacă Vinod ar fi fost în viață, cu siguranță ar fi sunat de undeva, chiar dacă doar să bea apă”.

Cu toate acestea, renunțarea nu este o opțiune pentru tatăl devastat. El și fratele său se pregătesc să-și continue drumul către centrala hidroelectrică unde lucra fiul său.