Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

A fost sau nu reținut deputatul Adunării Populare de la Comrat? Ce spune Poliția de Frontieră

16 Sept. 2022, 14:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Sept. 2022, 14:05 // Actualitate //  Realitatea.md

Serviciul de presă de la Poliția de Frontieră neagă faptul că deputatul Adunării Populare de la Comrat Grigorii Dulgher a fost reținut pe Aeroportul din Chișinău. Totodată, au mai declarat pentru realitatea.md că Dulgher a părăsit deja Aeroportul Internațional Chișinău.

Precizarea vine după ce în presa din Găgăuzia a apărut informația că Grigorii Dulgher ar fi fost reținut pentru că ar fi avut dificultăți la controlul pașapoartelor în zona de sosire.Acesta ar fi sosit în Moldova din Turcia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!