Situat în „Perla Carpaților”, Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante și vizitate obiective turistice din România și intră în topurile celor mai frumoase castele din Europa și din lume.
Piatra de temelie a fost pusă în 1875, la dorința regelui Carol I al României și a fost gândită ca reședință de vară. Avea să devină cel mai modern castel din Europa, fiind primul electrificat complet de pe continent. De asemenea, castelul era dotat încă de atunci cu încălzire centrală, lift și aspirator.
Construit după planurile arhitectului german Wilhelm von Doderer, castelul este situat într-un peisaj dominat de munți și păduri. Arhitectura este în stil neorenascentist german, pentru a aduce aminte de originile nemțești ale familiei regale. Frescele și vitraliile sunt inspirate din povești românești, iar turnurile sale înalte sunt vizibile de la mare distanță. Turnul central ajunge la o înălțime de peste 60 de metri. În castel sunt peste 160 de camere și doar o parte din ele pot fi vizitate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Pe teritoriul castelului se mai găsesc alte două palate – Pelișor și Foișor. Primul dintre acestea, mai mare și mai cunoscut este de asemenea deschis publicului, în timp ce Foișorul este închis vizitatorilor, fiind utilizat pentru găzduirea demnitarilor.
Castelul Peleș are o importanță istorică pentru România: acolo s-a născut Regele Carol al II-lea, iar la Foișor s-a născut Regele Mihai I. În 1948, castelul a fost confiscat de către comuniști. După Revoluție, Peleșul și Pelișorul au fost redeschise publicului drept muzee, iar în 2007, au fost retrocedate familiei regale. Fiind al doilea cel mai vizitat obiectiv turistic din România, imediat după Castelul Bran, Peleșul primește anual peste 300 000 de vizitatori.
„Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.”






