Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Șeful diplomaţiei UE: Sfârșitul războiului din Ucraina, „aproape imposibil” după anexările efectuate de Rusia

02 Oct. 2022, 18:01
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
02 Oct. 2022, 18:01 // În Lume //  Realitatea.md

Anexarea de către Rusia a patru teritorii ucrainene ocupate face „aproape imposibil” sfârşitul războiului în Ucraina. Declarația a fost făcută sâmbătă, 1 octombrie curent, de şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell.

Anexarea regiunilor Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson – proclamată vineri de preşedintele rus Vladimir Putin – face „mult mai dificil, imposibil aproape, sfârşitul războiului”, a declarat Borrell la postul spaniol RTVE.

„Rusia este pe cale să piardă” războiul, „ea l-a pierdut în termeni morali şi politici”, dar „Ucraina încă nu l-a câştigat”, a spus el puţin mai târziu cu ocazia unui forum la La Toja, în Galicia (nord-estul Spaniei), unde a apărat sancţiunile europene impuse Rusiei şi ajutorul militar acordat pentru Kiev, şi a chemat la perseverarea în această direcţie.

„Trebuie să facem mai mult decât atât” şi „să facem conştientă lumea de motivele şi consecinţele acestui război”, a pledat Borrell, amintind că Brazilia şi India s-au abţinut să condamne în Consiliul de Securitate al ONU anexările ruse.

În opinia lui Borrell, europenii au construit „o grădină” care este „înconjurată de junglă”.

„Dacă nu vrem ca jungla să invadeze grădina, va trebui să ne implicăm”, a prevenit el, chemând UE mai ales să îşi întărească arsenalul militar. „Acesta nu este un capriciu, este necesar, indispensabil pentru supravieţuire”, a spus Borrell.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 20:04
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Aug. 2026, 20:04 // Slider //  Ana Panaguța

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a pledat pentru consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei, în cadrul reuniunii liderilor Coaliției de Voință, desfășurată astăzi la Kiev. Șefa statului a participat la evenimentele dedicate împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței Ucrainei.

„Ucrainenii își sărbătoresc independența și, în aceeași zi, își plâng morții. Niciun popor din Europa nu plătește astăzi un preț mai mare pentru libertatea sa”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a subliniat că Ucraina continuă să reziste în fața agresiunii ruse, menționând eforturile militarilor, inginerilor, salvatorilor, medicilor și profesorilor care mențin țara funcțională în condiții de război.

Maia Sandu a atras atenția și asupra riscurilor pentru Republica Moldova, în contextul încălcărilor spațiului aerian. Potrivit șefei statului, din 2022 au fost înregistrate aproape 60 de violări ale spațiului aerian al Republicii Moldova, iar în acest an numărul acestora a crescut semnificativ.

„Mai multă apărare antiaeriană pentru Ucraina ar însemna un cer mai sigur și deasupra Republicii Moldova. Fiecare dronă doborâtă de Ucraina înseamnă și un pericol mai mic pentru satele noastre”, a declarat Sandu.

Șefa statului a reafirmat sprijinul Republicii Moldova pentru Ucraina și a subliniat legătura directă dintre securitatea celor două țări.

„Este greu de imaginat o Moldovă liberă fără o Ucraină liberă”, a spus Maia Sandu.

Președinta le-a transmis ucrainenilor speranța că următoarea aniversare a independenței va fi sărbătorită în condiții de pace.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!