Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Putin ordonă preluarea controlului asupra centralei nucleare de la Zaporojie. Vrea să fie proprietatea Rusiei

05 Oct. 2022, 20:42
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
05 Oct. 2022, 20:42 // În Lume //  Ursu Ana

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret, potrivit căruia ordonă preluarea controlului asupra centralei nucleare de la Zaporojie și transformarea ei în „proprietate federală”, scrie Digi24 cu referire la Reuters.

Centrala, care este cea mai mare astfel de uzină din Europa, se află sub controlul rușilor de mai multe luni, însă până acum a fost operată de personalul său ucrainean.

Apropierea sa de linia frontului a ridicat, de-a lungul acestei perioadei, multe îngrijorări cu privire la posibilitatea unui accident nuclear catastrofal.

În același timp, agenția pentru energie atomică a ONU a avertizat că sursa de energie pentru centrală este „fragilă” și că acest lucru poate pune în pericol funcționarea acesteia.

 „Situația legată de aprovizionarea cu energie a centralei continuă să fie extrem de precară. În acest moment avem energie din surse externe la centrală, dar este, așa putea spune, foarte fragilă. Avem o singură linie care alimentează centrala”, a declarat Rafael Grossi, șeful AIEA.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!