Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Victimele violului, mai protejate. Opoziția, nemulțumită că se elimină noțiunea de narcoman și alcoolic

06 Oct. 2022, 12:15
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
06 Oct. 2022, 12:15 // Politica //  Realitatea.md

Victimele infracțiunilor sexuale și violenței în familie le vor fi asigurate drepturile pentru a avea parte de un proces echitabil și de o reintegrare socială mai eficientă. Un asemenea proiect de lege a fost votat astăzi, 6 octombrie în prima lectură de către 51 de deputați, în cadrul ședinței plenare

Astfel, victimele vor putea să dea explicații în condiții „prietenoase, în lipsa persoanei bănuite”. Totodată, le va fi asigurat dreptul la intimitate și la protecția imaginii personale, vor beneficia de servicii medicale, medico-legale, de asistență psihologică post-traumatică și de consiliere în vederea recuperării fizice și psihosociale.

Proiectul mai prevede modificarea Codului penal și anume neadmiterea înlăturării răspunderii penale în rezultatul împăcării victimei cu infractorul. Prin urmare, organele de urmărire penală vor trebui să cerceteze posibila infracțiune în mod proactiv, pentru a colecta probe și a asigura că urmărirea penală poate fi efectuată, chiar dacă presupusa victimă și-a retras declarațiile sau plângerea.

Opoziția parlamentară s-a arătat nemulțumită de unele modificări ale legii și anume faptul că din legislație va fi emise cuvintele „un alcoolic sau un narcoman”, urmând să fie substituite cu cuvintele „o persoană care suferă de dependență de alcool sau de dependență de droguri”. Deputații comuniști și socialiști și-au argumentat nemulțumirea prin faptul că „aceasta este efectul aprobării și ratificării Convenției de la Istanbul”.

Documentul va fi supus examinării în lectură finală în plenul Parlamentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!