Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Au fugit din calea războiului: Câți cetățeni ucraineni găzduiește Republica Moldova în prezent

07 Oct. 2022, 12:56
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Oct. 2022, 12:56 // Actualitate //  Realitatea.md

Pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2022, Biroul Migrație și Azil a preluat 9 386 de cereri de azil. Marea lor majoritate au fost depuse de cetățeni ucraineni, care au fugit din calea războiului. 

Potrivit Directorului Biroului Migrație și Azil, Mihail Vodă, de la începutul anului curent cetățenii Ucrainei au depus 8 342 depuse de cereri de azil. Numărul este cu peste 90% mai mare decât cel al cererilor din perioada similară a anului trecut, a menționat oficialul în cadrul unui briefing de presă.

De la începutul războiului din Ucraina și până în prezent, BMA împreună cu IGSU, IGC, IGPF și IGP au asigurat activitatea neîntreruptă a trei centre provizorii din apropierea frontierei de stat. În cadrul centrelor, peste 11 245 de persoane refugiate au beneficiat de asistență.

Datele furnizate de Biroul Migrație și Azil arată că, în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova se află circa 82 de mii de persoane din Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 10:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 10:52 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vortexul polar se va destabiliza mai devreme decât de obicei, ceea ce ar putea aduce temperaturi mai scăzute și ninsori în unele zone ale Europei în decembrie și ianuarie.

Severe Weather Europe scrie că iernile analizate indică un semnal clar de vreme rece și ninsori în anumite regiuni din Statele Unite, Canada și Europa, în lunile decembrie și ianuarie.

În același timp, fenomenul El Niño extrem de puternic încearcă să favorizeze un tipar meteorologic complet diferit.

Vortexul polar este un sistem extins de circulație atmosferică din timpul iernii, prezent în regiunile polare ale emisferelor nordică și sudică. Atunci când este puternic și stabil, aerul rece rămâne în mare parte în regiunile polare. Când se destabilizează, masele de aer rece pot ajunge și în zone mai sudice, inclusiv în Europa și America de Nord, transmite Adevărul.

Una dintre cauzele destabilizării este încălzirea stratosferică bruscă (SSW), un fenomen în care temperaturile și presiunea cresc rapid în stratosferă, afectând circulația vortexului polar.

Potrivit analizei Severe Weather Europe, vortexul polar trece printr-o astfel de perturbare neobișnuit de timpurie. Vânturile din stratosferă au încetinit puternic, iar modelele ECMWF și GEFS indică o posibilă inversare a direcției acestora în zilele următoare.

Fenomenul ar putea duce inclusiv la separarea vortexului polar în două nuclee, în timp ce temperaturile din stratosferă ar urma să ajungă cu peste 27 de grade Celsius peste valorile normale pentru această perioadă.

Deși inversarea vânturilor ar putea fi de scurtă durată, autorii analizei susțin că perturbarea este cea mai timpurie de acest fel înregistrată până acum, cu aproximativ trei săptămâni înaintea precedentelor. Aceasta ar putea influența circulația maselor de aer și vremea din Europa în următoarele luni.

Pentru sfârșitul lunii noiembrie, prognozele indică un tipar de presiune ridicată în sud-vestul Europei și presiune scăzută în nord-est.

În estul continentului sunt estimate temperaturi sub valorile normale și mai multe ninsori, în timp ce în restul Europei vremea ar putea fi mai caldă decât de obicei, cu precipitații sub formă de ninsoare mai reduse.

Europa în decembrie

Simulările Severe Weather Europe indică faptul că, în decembrie, perturbarea vortexului polar ar putea favoriza temperaturi sub valorile normale și mai multe ninsori în mare parte din Europa, cu excepția nordului și nord-estului continentului.

Acest lucru s-ar putea produce pe fondul pătrunderii maselor de aer rece dinspre nord, favorizată de schimbările de presiune atmosferică.

În unele situații, un asemenea tipar poate aduce episoade de frig precum cele cunoscute drept „Bestia din Est”.

Totuși, efectele răcirii ar putea fi contrabalansate de fenomenul Super El Niño. De exemplu, dacă acesta favorizează temperaturi cu 2,8°C peste normal, iar perturbarea vortexului polar produce o răcire de 1,7°C, temperaturile ar putea rămâne cu aproximativ 1,1°C peste media obișnuită.

Europa în ianuarie

Pentru luna ianuarie, simulările indică o schimbare a zonelor cu temperaturi scăzute. Frigul s-ar putea concentra în vestul, centrul și nordul Europei, în timp ce în estul continentului temperaturile ar putea fi peste valorile normale.

Totodată, ninsorile ar putea fi mai abundente în regiunile centrale, vestice și nord-vestice, pe fondul pătrunderii aerului rece dinspre nord și al umezelii aduse de Atlantic și Marea Mediterană.

Autorii analizei subliniază că aceste rezultate provin din simulări climatice și nu reprezintă o prognoză certă pentru luna ianuarie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!