Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

„Șoferul se află în secția reanimare”. Detalii despre starea victimelor accidentului de la Orhei

14 Oct. 2022, 13:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Oct. 2022, 13:00 // Societate //  Realitatea.md

Noi detalii despre persoanele care au avut de suferit în urma unui accident grav, produs în dimineața zilei de 14 octombrie, pe traseul Chișinău-Orhei-Bălți, în apropierea satului Mitoc.

Potrivit medicilor de la spitalul raionul Orhei, bărbatul în vârstă de 51 de ani, originar din Ucraina, care era la volanul automobilului de model KIA, se află în secția reanimare.

„Pacientul în stare gravă, a fost spitalizat direct în terapie intensivă și reanimare, cu șoc traumatic, cu traumatism cranio-cerebral închis și contuzie cerebrală medie, cu fractura deschisă a antebrațului stâng și fractură deschisă a femurului stâng. La moment este grav stabil, se examinează inclusiv toate investigațiile pentru a vedea tactica de tratament”, a declarat pentru Echipa.md Elena Palanciuc, Vicedirector, Spitalul raional Orhei.

Și pasagera a suferit traumatisme grave, spun medicii.

„Doamna este în stare de gravitate medie, cu fractură de coasta cinci pe stânga și o comoție cerebrală, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral închis. Ea este spitalizată în secția de traumatologie, este în afara oricărui pericol, internată pentru îngrijiri medicale în condiții de staționar”.

Șoferul autocamionului a scăpat nevătămat. Pe cazul dat a fost pornit un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!