Vitalie Ciobanu
pentru Radio Europa Liberă

Auzim tot mai des cetățeni moldoveni care se plâng de prețuri, de scumpirea vieții, întrebându-se cât va mai dura criza? Discuți cu ei și le spui că nu se va termina prea ușor.

A fost pandemia, criza energetică provocată de consecințele ei, și acum războiul, agresiunea Rusiei în Ucraina. „Și de ce nu se înțeleg între ei, Putin și Zelenski, ce au de împărțit? Nu văd că suferă lumea pașnică, că sunt omorâți oamenii nevinovați?”

Este genul de replică pe care o asculți cu un oftat: mulți moldoveni par a fi în afara subiectului, judecă din auzite sau din perspectiva omului pașnic, cumsecade, cetățeanului cu bun-simț, care respinge violența ca mod de a tranșa certurile dintre indivizi și conflictele dintre state.

Să se termine odată, să se înțeleagă. Da, bine ar fi. Dar cum să se înțeleagă victima și agresorul? Poți accepta condițiile lui Putin după ce Rusia ți-a ucis atâția concetățeni? Și care sunt condițiile lui Putin?

Aceleași pe care le-ar pune în fața oricărei republici sovietice care respinge hegemonia Moscovei: „Renunțați la independență, alăturați-vă „lumii ruse”. Să nu vă opuneți. Și atunci poate va fi bine pentru voi”.

Nu sunt teorii. Luni, 10 octombrie, războiul și-a arătat fața hidoasă pe cerul Republicii Moldova, când trei rachete rusești au pătruns în spațiul aerian național, în partea de nord, pentru a lovi ținte din vestul Ucrainei.

Trei rachete dintr-un total de circa 80 pe care Rusia le-a tras asupra mai multor orașe ucrainene „drept răzbunare” pentru avarierea podului de la Kerci, care leagă teritoriul rus de Crimeea anexată.

Rusia a acuzat Ucraina de acest incident, numindu-l „terorist”. Și a răspuns… în stilul ei „umanist”, ucigând populație civilă, distrugând obiective energetice și de infrastructură. Și pentru a-și atinge scopul nu s-a sinchisit să violeze hotarele unui stat terț, Republica Moldova.

Ministrul Apărării Anatolie Nosatâi a vorbit despre pericolul extrem pe care le comportă aceste rachete rusești mai ales pentru aviația civilă, însă dacă s-ar fi produs un impact ar fi fost dintr-o tragică eroare.

Un alt expert militar, generalul Claudiu Degeratu de la București, are o părere diferită: cele trei rachete sunt de mare precizie. Au fost trase cu bună știință în așa fel ca să survoleze teritoriul Republicii Moldova, niște rachete de croazieră nu puteau intra pe o traiectorie greșită. Sunt purtătoare de mesaj. O manevră de intimidare rusească ce se poate repeta, o provocare de genul: și ce-o să ne faceți? O să ne doborâți rachetele? V-ați gândit la consecințe?”

Nu știm dacă autoritățile moldovene au luat în calcul aceste consecințe, deși ar trebui să elaboreze planuri de acțiune pentru situația cea mai gravă, în care Rusia va repeta acest gen de incidente, cu intenția de a provoca un răspuns militar al Chișinăului, adică pentru a atrage Moldova în război.

Rușii n-au nevoie de pretexte pentru a ataca Republica Moldova, ar fi de-ajuns câteva rachete asupra unor obiective strategice sau civile pentru a înspăimânta populația și a aduce guvernarea în stare de șoc și dezarticulare.

Nu știm de ce capacități de ripostă dispune armata națională, dar după eșecul rușilor de a realiza o joncțiune terestră cu Transnistria prin regiunea Odessa, cel mai mare pericol e tocmai un tir de rachete rusești trase de la mare distanță. De aceea achiziționarea de instalații antiaeriene performante este urgența absolută în materie de securitate pentru Moldova. Ca măsură de descurajare și protecție.

Și, dacă e posibil, asigurarea unui sprijin militar extern. Or, nici până azi această chestiune nu a fost clarificată, iar tăcerea autorităților în această privință trezește îngrijorări. Poate e o discreție necesară, cine știe?

Mai ușor pare să contracarezi pericolele interne. Marți, 11 octombrie, într-un briefing de presă, președinta Maia Sandu a acuzat o coordonare între oamenii lui Șor, care desfășoară timp de o lună de zile proteste antiguvernamentale în centrul Chișinăului (beneficiind de autorizația primăriei), și interesele Federației Ruse.

„Ei așa de tare își doresc să ajungă la putere, încât promit Moscovei să răstoarne ordinea constituțională și să instaleze un guvern prin care Rusia să poată folosi țara noastră în război. Le spun clar: Nu vă faceți iluzii! Nu irosiți banii profesorilor, medicilor, pensionarilor, pe care i-ați furat și acum îi ardeți în proteste. Nu veți reuși!”, a spus șefa statului, calificând această îngemănare penală și antieuropeană, care și-a găsit în Șor un vârf de lance: „gruparea pentru hoție și război”.

Maia Sandu, la fel ca și alți oficiali moldoveni, a condamnat într-o manieră foarte severă atacul barbar al Rusiei din 10 octombrie asupra orașelor ucrainene, ca și survolul spațiului aerian de rachetele rusești, și s-a arătat decisă să curme diversiunile penalilor. A cerut guvernului să „modifice temporar” legislația pentru a permite forțelor de ordine să asigure normalitatea vieții publice, după ce duminică, 9 octombrie, manifestanții lui Șor au blocat circulația, instalându-și corturile direct pe carosabil, în fața președinției.

Există, după opinia mai multor experți, un temei juridic clar pentru niște acțiuni mai drastice: starea excepțională, votată de parlament, impusă de războiul din Ucraina și de riscurile de securitate adiacente.

Până la urmă, cea mai bună explicație pentru cetățeanul care vrea pace și bună înțelegere între state, dar nu a auzit de Bucea, Izium, Mariupol, Harkov, este acțiunea. Și comunicarea.

Să fie întrebat acest moldovean generic: ca să fie pace – iar în condițiile actuale nu poate fi decât o „pax russa”, adică una pe placul lui Putin – este dispus el să renunțe la independență? Dacă acceptă să renunțe, va trebui să califice într-un anumit fel cei 31 de ani pe care i-a trăit după dispariția Uniunii Sovietice, să spună dacă a meritat. Iar dacă refuză să-și piardă libertatea și independența, să fie conștient că va avea de hotărât ce să facă pentru a le salva.