Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

VIDEO După cinci săptămâni de mandat, Truss demisionează. „Nu pot exercita funcția”

20 Oct. 2022, 15:44
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
20 Oct. 2022, 15:44 // În Lume //  Victoria Laur

După ce politica sa a fost criticată dur, iar Partidul Conservator a căzut în sondaje, Liz Truss și-a anunțat demisia. Ea va continua să exercite funcția de premier până la numirea unui nou șef de Guvern.

Șefa Executivului britanic a declarat presei că a fost numită într-un moment de „mare instabilitate economică și internațională”. „Recunosc… având în vedere situația, nu pot îndeplini mandatul pentru care am fost ales de Partidul Conservator”, a declarat Truss, făcând referire la tensiunile din cadrul formațiunii.

Liz Truss a ocupat postul timp de doar 45 de zile – cel mai scurt mandat al oricărui prim-ministru britanic. Al doilea prim-ministru cu cel mai scurt serviciu a fost George Canning, care a condus Executivul de la Londra timp de 119 zile.

Problemele lui Truss au început când primul ei cancelar, Kwasi Kwarteng, a speriat piețele financiare cu politica sa economică. La fel, s-au creat tensiuni și după demisia ministrei de Interne, iar Partidul discuta despre faptul că trebuie înlocuită.

Guvernul Truss, la marginea prăpastiei. Miniștrii pleacă, iar șefa Guvernului se declară „luptătoare”

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 07:53
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
05 Nov. 2026, 07:53 // Slider //  Ursu Ana

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, avertizează cetățenii să fie atenți la eventuale tentative de escrocherie legate de acordarea compensațiilor la energie. Plugaru a precizat la o emisiune de la Europa Liberă că există riscul ca persoane rău intenționate să se dea drept reprezentanți ai autorităților și să solicite date bancare sau informații personale prin telefon și linkuri false.

Ministra a explicat că principala îngrijorare nu ține atât de posibile atacuri asupra sistemului informatic de acordare a compensațiilor, cât de metodele prin care escrocii ar putea încerca să obțină datele beneficiarilor.

Natalia Plugaru spune că cetățenii ar putea primi apeluri în care li se comunică fie că nu sunt eligibili pentru compensații și trebuie să ofere un cont bancar, fie că au fost acceptați în program, dar trebuie să transmită datele bancare pentru a primi banii.

O altă metodă ar putea fi transmiterea unor linkuri false, prin care oamenii sunt îndemnați să acceseze pagini pentru a-și verifica sau completa cererile. În realitate, acestea ar putea permite escrocilor să extragă date din telefoanele victimelor.

„Mai degrabă la astfel de situații ne așteptăm”, a subliniat ministra.

Oficiala îndeamnă cetățenii să manifeste prudență și să nu ofere date bancare sau informații personale unor persoane necunoscute care îi contactează telefonic și să nu acceseze linkuri suspecte primite în legătură cu dosarele de compensații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!