Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

Vlad Batrîncea: Dacă se va decide organizarea protestelor antiguvernamentale, PSRM va participa

25 Oct. 2022, 08:16
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
25 Oct. 2022, 08:16 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Pe platforma Agendei Comune sunt deja 8 formațiuni politice, iar numărul acestora va crește. O spune secretarul executiv PSRM, Vlad Batrîncea. Potrivit politicianului, la ședințele Agendei Comune se încearcă identificarea soluțiilor la problemele cu care se confruntă societatea. De asemenea, opoziția parlamentară și extraparlamentară sesizează partenerii externi atunci când guvernarea comite abuzuri. Potrivit vicepreședintelui Parlamentului, dacă membrii Agendei Comune vor decide organizarea protestelor antiguvernamentale, PSRM va participa la aceste proteste.

Secretarul executiv al PSRM spune că platforma Agenda Comună, constituită din partide parlamentare și extraparlamentare, are menirea de a oferi o alternativă actualei guvernări și de a sesiza comunitatea internațională despre abaterile de la prevederile statului de drept pe care le comite guvernarea, informează ipn.md.La ultima ședință a Agendei Comune s-a luat decizia de a sesiza Comisia de Veneția cu privire la  prevederile noului Cod Electoral, document aprobat în prima lectură.

„Ideea constituirii Agendei Comune a fost dictată de realitățile zilei, de incapacitatea guvernării de a comunica cu opoziția. În prezent, pe această platformă sunt 8 partide politice, dar numărul formațiunilor va crește, pentru că mai sunt partide care vor să se alăture. Săptămâna trecută la ședință au participat și mai mulți experți. Succesul acestei platforme constă în faptul că ea identifică un consens național. Majoritatea societății este dezamăgită de acțiunile actualei guvernări, de aceea platforma va veni cu soluții concrete la problemele cu care se confruntă societatea”, a spus Vlad Batrîncea în cadrul emisiunii „Новая неделя с Анатолием Голя” de la TV8.

Socialistul spune că majoritatea membrilor PSRM sunt persecutați, deputaților formațiunii fiindu-le intentate dosare penale, iar membrii PSRM din raioane fiind forțați să părăsească formațiunea.

„Se pune presiune pe colegii noștri din fracțiune. La jumătate din deputații fracțiunii le sunt intentate dosare penale. Dosare care sunt fabricate și nu au nicio substanță. Se pune presiune pe colegii noștri din teritoriu, ca să iasă din partid și să anunțe public despre asta. Dar noi nu încercăm să ne victimizăm pe acest subiect și să facem PR ieftin. Oamenii sunt ilegal interceptați, se fac presiuni asupra familiilor, sunt lucruri care nu se încadrează în limitele unei societăți democratice”, a spus Vlad Batrîncea.

Vlad Batrîncea exclude orice divergențe între conducerea PSRM și președintele de onoare al formațiunii, Igor Dodon. Potrivit lui Batrîncea, socialiștii sunt gata să iasă la proteste, dacă o astfel de decizie va fi luată consensual pe platforma Agendei Comune.

„Președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, susține toate deciziile luate de către Consiliul Republican. Noi nu avem nicio problemă cu Igor Dodon, noi avem o problemă cu regimul. Noi suntem o formațiune care are reguli în partid. Pentru a participa la ședințele Agendei Comune, noi am primit mandatul Consiliului Republican. Dacă guvernarea va da în continuare dovadă de miopie, atunci platforma va lua deciziile necesare de comun acord cu ceilalți colegi ai Agendei Comune. Noi nu pretindem să fim liderii acestei platforme. Dacă se va lua decizia de a ieși la proteste, așa vom face. În același timp, noi avem agenda noastră separată, de partid. Vom ieși la protest și separat. Noi avem experiență, am organizat peste 600 de proteste și mitinguri”, a mai spus Secretarul executiv al PSRM.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 08:36
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
18 Aug. 2026, 08:36 // Societate //  Valentina Buza

Trei minori de 13 și 14 ani au fost găsiți de carabinieri pe stradă, în jurul orei 04:20. Aceștia se aflau la intersecția străzilor Sarmizegetusa și Nicolae Zelinski din Chișinău. Carabinierii au vorbit cu minorii și le-au verificat identitatea.

Pentru a se asigura că aceștia ajung în siguranță la familie și având în vedere ora la care au fost depistați, carabinierii i-au condus la IP Botanica, unde au fost preluați de angajații poliției.

Ulterior, părinții minorilor au fost contactați și solicitați să se prezinte la Inspectorat, pentru a prelua copiii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!