Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Criza energiei se acutizează în Europa! Marea Britanie şi Germania pregătesc „bănci de căldură“ pentru sezonul rece

26 Oct. 2022, 07:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
26 Oct. 2022, 07:34 // În Lume //  Redacția Realitatea

Scumpirea energiei forţează au­to­rităţile britanice să pună la punct o reţea de „bănci de căldură“ pentru cetăţeni, centre publice unde oa­menii pot veni să se încălzească gratuit, scrie Bloomberg.

Cu scumpirea combustibililor fă­când facturile la căldură prohibitive pentru mulţi, o reţea de spaţii inte­rioare încălzite cu acces gratuit este în curs de a fi creată de autorităţi lo­cale, de sănătate şi grupuri din socie­tatea civilă în condiţiile în care temperaturile încep să scadă.

FMI anticipează că Marea Brita­nie ar putea fi afectată mai dur de scumpirea combustibililor decât orice altă ţară din Europa de Vest, în mod semnificativ din cauza unei di­vergenţe mai mari între gospodăriile cu venituri ridicate şi cele cu venituri scăzute. Luptându-se deja cu o inflaţie ridicată şi riscul unei recesiuni imi­nente, mulţi britanici au în faţă o iarnă de frig şi foamete.

Chiar şi cu susţinerea de stat, încălzirea ar putea fi un lux pentru mulţi britanici. În acest context, o reţea ad-hoc de refugii încălzite prinde contur. Unele supermarketuri oferă băuturi calde, în timp ce spaţii publice şi ad­ministrate de voluntari ca biblioteci şi centre comunitare, cât şi spaţii mai puţin oficiale, ca băile nefolosite din pub-uri, apar peste tot.

Şi muzeele se pregătesc să acţio­neze ca refugii calde pentru cei care nu-şi permit să-şi încălzească casele în lunile de iarnă, notează The Guardian. Se face de asemenea apel la miniştri să furnizeze finanţare nouă de urgenţă pentru ca clădirile publice să poată face faţă unei creş­teri puternice a numărului de vizita­tori în lunile cele mai reci.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Între timp, cea mai mare reţea de bănci de alimente a ţării a lansat un apel de urgenţă, avertizând că are în faţă cea mai grea iarnă din istorie, din ce în ce mai mulţi oameni riscând să facă foamea în criza costurilor de trai, scrie Reuters. The Trussell Trust, care susţine o reţea de 1.300 de bănci de alimente, a anunţat că înregistrează o creştere dramatică a numărului celor aflaţi în dificultate.

De asemenea, cererea depăşeşte donaţiile pentru prima dată, însemnând că băncile trebuie să cumpere mai multe alimente pe cont propriu, ceea ce nu este sustenabil. Şi Germania pregăteşte spaţii în care oamenii pot veni să se încălzească gratuit, încă din vară. În oraşul Ludwigshafen, un spaţiu utilizat anterior pentru concerte, evenimente sportive şi vaccinare a fost amenajat pentru a servi drept „staţie centrală de încălzire“ pentru public. Şi alte zone, ca Neustadt, Frankenthal şi Landau, pregătesc iniţiative similare.

Şi în Germania, băncile de alimente sunt sub presiune, conform Deutsche Welle. Aproximativ jumătate dintre acestea şi-au văzut numărul clienţilor dublându-se de anul trecut, iar multe nu mai primesc solicitanţi. Cererea este în creştere, iar donaţiile în scădere.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:29 // Slider //  Daniela Baranovschi

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!