Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

STOP CADRU Păsări bete! Au mâncat în exces fructe de pădure fermentate și se comportau inadecvat.

30 Oct. 2022, 17:26
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
30 Oct. 2022, 17:26 // Life //  Realitatea.md

Un filmuleț în care apar câteva păsări amețite, realizat într-o regiune a Moscovei în cursul săptămânii, a devenit viral inclusiv la noi. Au mâncat în exces fructe de pădure fermentate și se comportau inadecvat.

Autoarea filmulețului ținea o pasăre în mână și descria că nu vrea să zboare și ține doar un ochi deschis.

Cunoscătorii din domeniul protecției păsărilor au o explicație. Dacă mănâncă în exces fructe de pădure fermentate, alcoolul acționează asupra lor în același mod ca și asupra unei persoane.

Se recomandă că dacă vedeți o pasăre care se comportă inadecvat, să o puneți într-o cutie câteva ore la loc întunecat și liniștit. Acolo va dormi și se va trezi din beție.

Asemenea cazuri se întâmplă, de regulă, în februarie sau primăvara devreme, când are loc dezghețul.

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 14:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
20 Aug. 2026, 14:05 // Societate //  Valentina Buza

Ministerul Educației și Cercetării anunță turul II al admiterii la programele de formare profesională tehnică secundară. În perioada 20-28 august 2026, circa 2.400 de locuri finanțate de la bugetul de stat sunt disponibile în școlile profesionale din țară. Oferta este diversă și include calificări din domenii precum construcții, mecanică, industria ușoară, alimentație publică, electricitate și tehnologii informaționale.

Cele mai multe locuri bugetare disponibile sunt pentru electrogazosudor-montator – 230 de locuri, cusător/cusătoreasă în industria ușoară – 158, tencuitor/tencuitoare – 119, mecanic/mecanică auto – 97, bucătar/bucătăreasă – 84, placator cu plăci – 83, cofetar/cofetară – 75 și brutar/brutăreasă – 73.

Sunt disponibile locuri și la programe din domeniul tehnologiilor informaționale, inclusiv pentru calificarea de operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor.

Cele mai multe locuri bugetare rămase sunt în instituțiile din centrele raionale și UTA Găgăuzia – 1.361. În municipiul Chișinău sunt disponibile 833 de locuri, iar în municipiul Bălți – 302.

Cine se poate înscrie și cum:

  • La programele de 3 ani – absolvenții de gimnaziu care au promovat examenul de absolvire;
  • La programele de 2 ani – inclusiv elevii care nu au promovat examenul de absolvire a gimnaziului;
  • La programele de 1 an și la cursurile de scurtă durată – conform condițiilor specifice fiecărei instituții.

Dosarele se depun fizic, la instituția aleasă, sau online, prin platforma e-Admitere (eadmitere.sime.md). Elevii cu cerințe educaționale speciale depun suplimentar Fișa de evaluare psihopedagogică. Șase instituții oferă condiții adaptate nevoilor acestora, statul alocând o finanțare suplimentară de 40% din costul standard pentru fiecare elev.

Oferta completă – instituții, meserii, durata studiilor și numărul de locuri – este disponibilă pe platforma ipt.mec.gov.md și pe paginile web ale instituțiilor de învățământ.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Primul tur s-a încheiat cu aproape 6.000 de tineri înmatriculați, dintre care 5.829 pe locuri bugetare. Astfel, au fost ocupate aproximativ 70% din cele 8.325 de locuri finanțate de stat. Admiterea s-a desfășurat în 46 de instituții de învățământ, pentru 93 de meserii distincte. Pentru mai multe calificări, locurile au fost ocupate integral sau aproape integral încă din primul tur.
Printre cele mai solicitate s-au numărat lăcătuș redresare caroserii, operator la fabricarea produselor zaharoase și mașinist la automacara, unde toate locurile au fost ocupate. Un interes ridicat s-a înregistrat și pentru programele de operator în depozite mecanizate și automatizate, electrician-montator rețele de iluminat, electrician-electronist auto și frizer, cu rate de ocupare de peste 90%.
Rezultate bune în primul tur a înregistrat și învățământul dual, unde au fost ocupate 1.710 din cele 2.301 locuri bugetare planificate, ceea ce reprezintă 74,3% – cea mai mare rată de ocupare dintre principalele forme de pregătire profesională. Prin această formă de studii, tinerii combină pregătirea în instituția de învățământ cu instruirea practică direct la întreprindere, având astfel contact cu viitorul loc de muncă încă din perioada studiilor. În turul II mai sunt disponibile 591 de locuri la programele duale.