Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0%
  • USD
    17.2682
    0%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0%
  • UAH
    0.3858
    0%

Toate știrile

05 septembrie 2026

Cât costă să trăieşti în Singapore, unul dintre cele mai cosmopolite oraşe din lume

04 Nov. 2022, 06:19
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
04 Nov. 2022, 06:19 // În Lume //  Redacția Realitatea

Nu e uşor să găseşti un loc de muncă aici, dar există destule agenţii de recrutare extrem de serioase care te pot ajuta în acest sens. Ţine cont însă că şi regulile sunt la fel de serioase în orice companie ai merge.

Este unul dintre cele mai moderne oraşe din lume, cu oportunităţi fantastice pentru cei care vor să îşi ducă viaţa într-un loc cosmopolit şi unic din foarte multe puncte de vedere. Este însă şi unul dintre cele mai scumpe orașe din lume, iar asta se vede la fiecare colţ de stradă. Despre cât costă să trăieşti în Singapore şi cum poţi ajunge să faci asta am scris mai departe.

Cum şi ce poţi munci în Singapore

Dacă vrei să munceşti în Singapore trebuie mai întâi să aplici pentru un permis de muncă, iar asta se poate face printr-o cerere depusă de către angajator, dar şi o dovadă a salariului pe care urmează să îl primeşti. Aceasta este importantă pentru tipul de permis care ţi se va oferi. Există Employment Pass, dedicat managerilor şi profesioniştilor din anumite arii de activitate care câştigă mai mult de 5.000 de dolari singaporezi pe lună, adică undeva la peste 3.500 de euro.

Pentru angajaţii cu salarii mai mari de 3.000 de dolari singaporezi (peste 2.140 de euro) se eliberează S Pass-ul, în timp ce pentru muncitorii din construcţii, şantiere navale, producţie sau servicii există un permis de muncă special.

Dacă te descurci bine în limba engleză, atunci ştii că nu îţi vei faci griji din punct de vedere al comunicării. Engleza este limbă oficială în Singapore, alături de malaeză, tamil şi mandarină.

Nu e uşor să găseşti un loc de muncă aici, dar există destule agenţii de recrutare extrem de serioase care te pot ajuta în acest sens. Ţine cont însă că şi regulile sunt la fel de serioase în orice companie ai merge. Ţinuta de birou e ţinută de birou, programul e program, nu poţi să întârzii sau să pleci după bunul plac şi nici nu sunt agreate scuzele precum blocatul în trafic sau alarma anulată la telefon.

Sunt peste 900.000 de străini care lucrează în Singapore, dar să munceşti aici e un pic diferit decât în orice altă ţară. Aşa cum spuneam mai sus, nu poţi merge acolo ca să vezi dacă găseşti ceva de muncă, ci trebuie să ai ceva deja aranjat. Iar cel mai bine este să lucrezi în domeniul în care ai pregătire, pentru că în acest fel ai şanse mai mari şi la un salariu mai bun şi cu siguranţă vei avea nevoie, având în vedere preţurile. Finanţele, Tehnologia şi Producţia sunt zonele cu cele mai multe oferte în domeniu, dar concurenţa este acerbă pentru fiecare loc disponibil.

Cât costă să trăieşti în Singapore

Am spus deja că viaţa aici este foarte scumpă? Am spus, dar e foarte important să ştii la ce să te aştepţi dacă te muţi în acest colţ de lume.

Primul lucru pe care trebuie să îl iei în calcul este chiria, iar preţul pe lună pentru un apartament cu 2 camere, în suburbii, porneşte de la 1.000 de euro. Dacă vrei să stai în centru dublează preţul, iar dacă te gândeşti să închiriezi un apartament cu 3 camere vorbim de preţuri de 2.000 de euro în suburbii şi peste 3.400 în centru.

Cheltuielile lunare cu energia electrică, gaze, apă, gunoi ajung undeva la 100 de euro lunar, pentru un apartament de 80 de metri pătraţi, iar internetul mai costă şi el 30 de euro pe lună. Dacă vrei abonament la sală mai pune la socoteală încă aproape 100 de euro.

Nu te gândi că faci economii cu preţul transportului dacă stai în centru. Un abonament lunar pentru transportul în comun costă aproximativ 70 de euro, în timp ce preţul pe kilometru la taxi este de 0.36 euro. Dacă vrei să ai maşina ta aici, pregăteşte-te pentru nişte preţuri potrivite cu reputaţia oraşului. Un Volkswagen Golf cu motor de 1.4 porneşte de la peste 72.000 de euro, iar un litru de benzină costă 1,48 euro.

Nici la capitolul mâncare şi băutură lucrurile nu sunt cu mult mai simple.

  • Pâine (250g) – 0,78 euro
  • 1 kg de mere – 2,92 euro
  • 1 litru de lapte – 2,01 euro
  • 1 kg de roşii – 1,87 euro
  • 1 kg de cartofi – 2,04 euro
  • 1 kg de portocale – 2,8 euro
  • 1 kg de banane – 2,05 euro
  • 1 kg de ceapă – 1,97 euro
  • 1 kg de varză – 1,38 euro
  • 1 sticlă cu apă 1,5 l – 1,14 euro
  • 1 sticlă cu vin – 19,5 euro
  • 1 sticlă cu bere 0,33 l – 3,91 euro

Aceste preţuri sunt însă mediile. În funcţie de supermarketul de unde îţi faci cumpărăturile lucrurile pot varia semnificativ. Iar dacă vorbim de preţurile din restaurante, acestea sunt şi mai mari. O bere în oraş costă aproximativ 7 euro, la fel şi o cupă de îngheţată, iar o apă sau un suc le iei în schimbul a 4 sau 5 euro.

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
05 Sept. 2026, 12:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
05 Sept. 2026, 12:45 // Slider //  Cătălina Boico

Peste 1.000 de cazuri de infectare cu virusul West Nile, contractate la nivel local, au fost raportate în Europa de la începutul sezonului de transmitere din acest an, potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), transmite sâmbătă agenția de presă DPA, citată de G4media.ro.

Astfel, până la 3 septembrie, au fost înregistrate în total 1.086 de cazuri în 15 țări, a precizat agenția UE în cel mai recent raport săptămânal, publicat vineri.

Numărul cazurilor a crescut semnificativ în ultimele săptămâni. La începutul lunii august, fuseseră raportate puțin peste 240 de cazuri în șapte state europene.

Italia a înregistrat cele mai multe cazuri – 516, urmată de Grecia -284 și Spania – 88. În total, au fost afectate 144 de zone din Europa, dintre care 62 în Italia, deşi ECDC a avertizat că cifrele nu oferă o imagine completă asupra transmiterii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Virusul West Nile se răspândeşte în principal prin ţânţari în rândul păsărilor sălbatice, însă ţânţarii infectaţi îl pot transmite şi la oameni. Potrivit Institutului Robert Koch (RKI) din Germania, aproximativ 20% dintre persoanele infectate dezvoltă o afecţiune febrilă, asemănătoare gripei, în timp ce doar aproximativ una din 100 persoane se îmbolnăveşte grav.

Febra West Nile se vindecă de obicei fără complicaţii, deşi efectele pe termen lung sunt relativ frecvente în rândul pacienţilor care dezvoltă o formă severă a bolii.