Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO, VIDEO Primarul din Hansca, despre A.S.I.C.S.: Ați demonstrat unei țări întregi că sunteți solidari și vă pasă

04 Nov. 2022, 12:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Nov. 2022, 12:24 // Actualitate //  Realitatea.md

Microbuzul campaniei „Susținem pentru că ne pasă”, cu 100 de pachete alimentare, a ajuns în satul Hansca, din raionul Ialoveni. Autoritățile locale au decis să ofere ajutoarele umanitare familiilor cu mai mulți copii. Potrivit primarului, în sat sunt multe familii tinere, care au nevoie de sprijin suplimentar. 

Una dintre acestea este a Olgăi. Tânăra de 22 de ani crește doi copii împreună cu soțul ei și cu greu face față tuturor greutăților.

„Soțul meu este invalid de gradul doi. Lucrează la o fabrică de vinuri. Nu prea reușim să ne întreținem din salariul lui. Au crescut prețurile foarte tare. Ne limităm la unele produse și nu le mai cumpărăm. Nu știm cum o să trecem de iarnă pentru că nu-s lemne sau sunt foarte scumpe. Această campanie este foarte importantă și mulțumim că se gândesc și alte persoane la noi și ne ajută”, a spus Olga.

În total, 100 de familii din satul Hansca au beneficiat de câte un colet cu zahăr, ulei, paste făinoase, conservă de carne și alte alimente de primă necesitate.

„Prin aceste acțiuni de suflet, voi, cei de la Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, ați demonstrat unei țări întregi că sunteți solidari și vă pasă”, a menționat primarul satului, Elena Moșneguțu.

Campania de caritate „Susținem pentru că ne pasă” va dura până la sfârșitul lunii martie. Organizatorii planifică să livreze ajutoare în 250 de localități. Bugetul campaniei este de peste 3 milioane de lei.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!