Jo Newby, 52 de ani, este recunoscută în Marea Britanie pentru munca sa ca asistent maternal. Într-un editorial semnat în Newsweek, femeia din Hull, Marea Britanie, care are o statuie ridicată la Londra, vorbește despre cum e să fii mamă pentru 92 de copii.

„Când eram în școala elementară, vărul meu, care este cu 10 ani mai mare decât mine, avea trei fete adorabile, așa că mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului liber îngrijindu-i copiii”, rememorează Jo.

„Am avut un instinct matern pronunțat încă de la o vârstă fragedă, poate din cauza experiențelor mele personale din copilărie. Am simțit nevoia să protejez copiii și să-i ajut să se simtă în siguranță”, explică asistentul maternal.

După ce a terminat școala, Jo a lucrat mai întâi într-o creșă, apoi a devenit dădacă. S-a măritat la 20 de ani, în 1990, și l-a avut la scurt timp pe primul copil, pe James, dar căsnicia nu a durat și a divorțat în 1993.

În 2001 s-a căsătorit cu Christopher. „Am decis că, în loc să umplem lumea cu copiii noștri, să oferim un cămin unor copii care există deja pe lume și sunt năpăstuiți. Așa am devenit asistenți maternali”.

Procesul de aprobare pentru plasament a durat un an. Autoritățile au făcut verificări ale antecedentelor celor doi soții, ceea ce a durat aproximativ șase luni, timp în care ei au făcut cursuri de formare și au fost supuși evaluărilor psihologice.

Într-o seară de aprilie 2004 a sosit primul nostru copil. Avea câteva luni atunci. A fost o experiență suprarealistă, deoarece era o plasare de urgență!

„Am simțit un sentiment copleșitor de responsabilitate pentru acest pui de om”

„Am simțit un sentiment copleșitor de responsabilitate pentru acest pui de om”, recunoaște Jo. Fetița a locuit cu familia adoptivă până la vârsta de doi ani, apoi s-a reunit cu părinții ei, care dovediseră că au făcut schimbări majore în viața lor.

„Și acum îmi trimite mesaje și, uneori, ne vizitează. De asemenea, am construit o relație grozavă cu mama și cu tatăl ei și ne vedem uneori”, povestește Joe.

Newby mărturisește că, în 2005, a cumpărat o casă mai mare, „pentru că nu aveam suficient loc pentru toți copiii pe care vroiam să-i adăpostim. Am renovat casa pentru a face din ea o casă ideală pentru copii mici”.

Familia lui Jo a luat în plasament copii cu nevoi speciale și dizabilități, pentru care era dificil de găsit un cămin. Unii dintre cei mici au stat acolo pe termen lung, alții s-au reunit cu succes cu familiile lor după o perioadă scurtă de timp. Pe toți îi iubește Jo la fel de mult.

Antrenor de fotbal cu diplomă, din dragoste pentru Kasper

Kasper, diagnosticat cu multe nevoi speciale de când era foarte mic, avea 18 luni când a fost preluat de Jo.

„Am simțit că are nevoie de un cămin permanent și de stabilitate”, explică femeia. Kasper a fost adoptat de cei doi soți în 2015. „Acum are 14 ani și l-am văzut depășind multe obstacole”, spune ea.

Jo, Christopher și Kasper, fiul lor adoptiv

Din dragoste pentru Kasper, „care e înnebunit după fotbal”, a făcut cursuri de antrenor și acum pregătește mai multe echipe de copii cu dizabilități la clubul Barton.

Încerc să fac mici pauze în munca mea, dar, de exemplu, după ce am fost la prânz cu prietenii sau am făcut o excursie, abia aștept să fiu din nou acasă cu copiii. Adesea simt că, deși le satisfac nevoile, și ei îmi satisfac nevoile mele.

„Sunt încântată de fiecare dată când văd un copil progresând, când văd cum crește și se dezvoltă”

„Nu știu ce aș fi făcut cu viața mea, dacă nu aș fi început să fac plasament. Sunt încântată de fiecare dată când văd un copil progresând, când văd cum crește și se dezvoltă. Într-un mod similar, o proaspătă mamă devine entuziasmată la primul zâmbet al copilului ei, la primul dinte sau la primii lui pași”, mărturisește Jo.

Cel mai mult, familia lui Jo a îngrijit șapte copii deoadată, în 2020: „Sistemul de asistență maternală a avut probleme din cauza pandemiei de COVID-19, așa că am vrut să facem tot ce ne stă în putere pentru a ajuta”. Acum, îi are pe Kasper și încă doi copii.

Până acum, Joe a îngrijit 92 de copii: „Nu mă opresc aici. Simt o nevoie uriașă să-i îngrijesc”.

Statuia de pe malul Tamisei

În acest an, activitatea lui Jo a fost recunoscută de întreaga comunitate britanică. „Când s-a anunțat că sunt câștigătorul, am fost complet șocată. La început, am crezut că e greșeală. Câștigătorul acestui premiu trebuia să aibă o statuie în centrul Londrei”, se emoționează femeia.

Statuia lui Jo, de la Southbank’s Observation Point

Jo a fost recunoscută ca „erou amabil al Marii Britanii”. Bustul de bronz e decorat cu baloane, iar doamna Newby are mingea la picior.

Am plâns! Am fost uimită că oamenii mă pot considera un erou, chiar dacă fac lucruri aparent obișnuite.

Jo Newby: „Sunt recunoscătoate soțului meu, dacă nu ar fi fost sprijinul lui, nu aș fi reușit asă îngrijesc atât de mulți copii. Unii m-au întrebat cum de am energia pentru așa ceva. De fapt, pentru mine este un privilegiu”, conchide Jo.