Un echipaj de polițiști din România au fost surprinși într-o filmare în timp ce se aflau într-o „misiune specială” la KFC, în centrul Clujului. Mașina de serviciu îi aștepta cu girofarele pornite. Un bărbat a filmat isprava celor doi polițiști, scrie monitorulcj.ro.
Videoclipul a fost postat pe Twitter, iar internautul a denumit misiunea drept „o operațiune specială de umplere a burților”. El se plânge de faptul că dacă s-ar afla în locul polițiștilor și ar opri mașina în acel loc, cu avariile pornite, și-ar fi primit amendă și autoturismul ar fi ridicat cu platforma
„Dacă eu aș opri acolo cu avariile pornite și aș merge la KFC, ăia doi “polițiști” ar sări cu amenda și ar chema să-mi ridice mașina. Dar ei erau într-o operațiune specială de umplere a burților și atunci totul e permis, girofar, oprit aiurea”, scrie Radu, pe Twitter.
„Potrivit procedurilor legale, sesizarea a fost trimisă Comisiei de disciplină. Aceasta va verifica împrejurările în care s-a petrecut fapta, urmând să stabilească sancțiunea”, a transmis Departamentul mass-media al Primăriei Cluj-Napoca.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

