Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Oncologii trag un semnal de alarmă: Europa se va confrunta cu o „epidemie de cancer”

16 Nov. 2022, 11:17
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Nov. 2022, 11:17 // Actualitate //  Realitatea.md

Aproximativ o sută de milioane de teste de rutină pentru cancer au fost anulate pe durata pandemiei, în Europa, ceea ce îi face pe experții medicali să estimeze că în jur de un milion de cazuri au rămas nediagnosticate, se arată într-un raport al publicației medicale The Lancet, citat de The Guardian, scrie Digi24.ro.

Mai mult, 50% dintre pacienți care aveau cancer au fost nevoiți să-și amâne operațiile sau ședințele de chimioterapie, se mai arată în raport.

„Estimăm că aproximativ un milion de cancere au rămas nediagnosticate în toată Europa în timpul pandemiei de COVID-19. Suntem într-o cursă contracronometru pentru a depista aceste cazuri”, a declarat profesorul Mark Lawler, de la Universitatea Belfast, președintele comisiei care a întocmit raportul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„În plus, a fost afectată serios şi cercetarea oncologică. Laboratoarele au fost închise, iar testele clinice au fost anulate în primul val al pandemiei. Suntem îngrijoraţi că Europa se îndreaptă către o epidemie de cancer în următorul deceniu, dacă cercetarea în privinţa cancerului nu va deveni o prioritate a sistemelor naţionale de sănătate”, a adăugat acesta.

Un alt efect al pandemiei este că pacienţii care se prezintă acum la medic au forme mai grave ale bolii. „Există dovezi că o proporţie mai mare de pacienţi sunt diagnosticaţi cu cancere în stadii mai avansate în comparaţie cu perioada pre-pandemică, ca urmare a întârzierilor substanţiale când vine vorba de diagnosticare şi tratament. Acest lucru va pune presiune pe sistemele oncologice europene pentru mulţi ani de acum înainte”, se arată în raport.

Documentul mai arată că programele de prevenire sau depistare timpurie a cancerului nu primesc o finanţare adecvată în Europa. „Se estimează că 40% dintre cazurile de cancer din Europa ar putea fi prevenite dacă programele de prevenţie ar folosi mai eficient datele pe care le avem despre factorii de risc care duc la apariţia bolii”, a declarat Anna Schmütz, de la Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!