Industria de armament din Europa de Est produce arme, obuze de artilerie şi alte provizii militare într-un ritm nemaivăzut de la Războiul Rece, în timp ce guvernele din regiune conduc eforturile de a ajuta Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei, relatează Reuters.

Aliaţii au furnizat Kievului arme şi echipamente militare de când Rusia şi-a invadat vecina pe 24 februarie, epuizându-şi propriile stocuri, pe parcurs. Statele Unite şi Marea Britanie au acordat cel mai mari ajutoare militare Ucrainei între 24 ianuarie şi 3 octombrie, arată un tracker al Institutului Kiel pentru Economia Mondială, Polonia fiind pe locul trei şi Republica Cehă pe locul nouă.

Încă îngrijorate de Rusia, stăpânul lor din epoca sovietică, unele ţări din fostul Pact de la Varşovia văd ajutorul pentru Ucraina ca o chestiune de securitate regională. Dar aproape o duzină de oficiali guvernamentali şi de companii şi analişti care au vorbit cu Reuters au spus că conflictul a prezentat şi noi oportunităţi pentru industria de armament din regiune.

”Ţinând cont de realităţile războiului în desfăşurare în Ucraina şi de atitudinea vizibilă a multor ţări care vizează creşterea cheltuielilor în domeniul bugetelor de apărare, există o şansă reală de a intra pe noi pieţe şi de a creşte veniturile din export în următorii ani”, a spus Sebastian Chwalek, CEO al PGZ din Polonia.

PGZ, deţinută de stat, controlează peste 50 de companii care produc arme şi muniţie, de la transportoare blindate la sisteme aeriene fără pilot, şi deţine participaţii în alte zeci. Acum, plănuieşte să investească până la 8 miliarde de zloţi (1,8 miliarde de dolari) în următorul deceniu, mai mult decât dublu obiectivul său de dinainte de război, a declarat Chwalek pentru Reuters.

Investiţiile includ noi facilităţi situate mai departe de graniţa cu aliatul Rusiei, Belarus, din motive de securitate, a spus el. Şi alţi producători cresc capacitatea de producţie şi se întrec pentru a angaja lucrători şi companii, potrivit unor oficiali guvernamentali din Polonia, Slovacia şi Republica Cehă. Imediat după atacul Rusiei, unele armate şi producători est-europeni au început să-şi golească depozitele de arme şi muniţii din epoca sovietică cu care ucrainenii erau familiarizaţi, în timp ce Kievul aştepta echipamente standard NATO din Occident.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe măsură ce aceste stocuri s-au redus, producătorii de arme au intensificat producţia atât de echipamente mai vechi, cât şi de cele moderne, pentru a menţine aprovizionarea. Fluxul de arme a ajutat Ucraina să respingă forţele ruse şi să recupereze porţiuni de teritoriu.

Chwalek a spus că PGZ va produce acum 1.000 de sisteme portabile de apărare antiaeriană Manpad Piorun în 2023 – nu toate pentru Ucraina – comparativ cu 600 în 2022 şi 300 până la 350 în anii precedenţi. Compania, despre care el a spus că a livrat şi sisteme de artilerie şi mortar, obuziere, veste antiglonţ, arme de calibru mic şi muniţie, este probabil să depăşească ţinta de venituri dinainte de război pentru 2022, de 6,74 miliarde de zloţi.

Industria de armament din Europa de Est datează din secolul al XIX-lea, când cehul Emil Skoda a început să producă arme pentru Imperiul Austro-Ungar. În timpul comunismului, fabricile uriaşe din Cehoslovacia, cel de-al doilea mare producător de arme al Pactului de la Varşovia, Polonia şi în alte părţi din regiune, au menţinut oamenii angajaţi, fabricând arme pentru conflictele din Războiul Rece, pe care Moscova le-a alimentat în întreaga lume.

”Republica Cehă a fost una dintre puterile exportatorilor de arme şi avem personalul, baza materială şi liniile de producţie necesare pentru a creşte capacitatea. Aceasta este o şansă mare pentru cehi de a creşte ceea ce avem nevoie, după ce le-au oferit ucrainenilor vechile stocuri din epoca sovietică. Acest lucru poate arăta altor ţări că putem fi un partener de încredere în industria armelor”, a declarat ambasadorul său la NATO, Jakub Landovski.

Aceştia au spus că Ucraina a achiziţionat arme şi echipamente prin donaţii de la guverne şi prin contracte comerciale directe între Kiev şi producători.

”Ţările din Europa de Est susţin Ucraina în mod substanţial. În acelaşi timp, este o oportunitate pentru ei de a-şi construi industria de producţie militară”, a spus Christoph Trebesch, profesor la Institutul Kiev.

Ucraina a primit aproape 50 de miliarde de coroane (2,1 miliarde de dolari) de arme şi echipamente de la companii cehe, din care aproximativ 95% au fost livrări comerciale, a declarat adjunctul ministrului ceh al Apărării, Tomas Kopecny.

Exporturile de arme cehe din acest an vor fi cele mai mari din 1989, a spus el, multe companii din sector adăugând locuri de muncă şi capacitate.

„Pentru industria de apărare cehă, conflictul din Ucraina şi asistenţa pe care o oferă este în mod clar un impuls pe care nu l-am văzut în ultimii 30 de ani”, a spus Kopecny.

Vânzările de echipamente de apărare au ajutat Czechoslovak Group, care deţine companii precum Excalibur Army, Tatra Trucks şi Tatra Defence, să-şi dubleze veniturile din primul semestru faţă de un an mai devreme, până la 13,8 miliarde de coroane.

Compania creşte producţia atât de cartuşe NATO de 155 mm, cât şi de calibru estic de 152 mm şi renovează vehicule de luptă de infanterie şi tancuri T-72 din era sovietică, a declarat purtătorul de cuvânt Andrej Cirtek pentru Reuters.

#armament #productie militara #raboi

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.