Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Oleg Serebrian, despre contractul cu MGRES: Războiul din Ucraina ne-a arătat în ce măsură suntem interdependenți

13 Dec. 2022, 07:13
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
13 Dec. 2022, 07:13 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Necesitatea ca oamenii să fie asigurați cu energie electrică la un preț cât mai accesibil a reprezentat prioritatea de bază a Chișinăului la negocierile cu pretinsele autorități de la Tiraspol. O spune vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, potrivit căruia critici la adresa contractului cu MGRES s-au arătat doar reprezentanții opoziției și unii comentatori politici, societatea agreând această înțelegere.

Vicepremierul pentru Reintegrare se arată convins că cetățenii au apreciat decizia Chișinăului de a semna un contract cu Centrala de la Cuciurgan, astfel obținând un preț mai mic la energia electrică față de prețul achitat anterior pentru energia procurată de pe piața română, informează ipn.md.

„E adevărat că este un cost politic și un cost economic. În privința costului economic am văzut postări ale oamenilor din opoziție, dar nu am văzut o reacție publică vehementă. Eu stau cu geamurile spre Piața Marii Adunări Naționale, n-am văzut un protest față de contractul propriu-zis. Societatea a reacționat mai curând pozitiv. Povara energetică din punct de vedere financiar este mare, iar Guvernul nu are libertatea comentatorului politic sau a partidului politic din opoziție. Guvernul trebuie să acționeze. Oamenii trebuie să aibă lumină, gaz, la un preț cât se poate de mic. În plus, aspectul tehnic pe care mulți îl ignoră este siguranța rețelelor noastre electrice care erau supuse unor atacuri puternice. Rețelele noastre sunt foarte vulnerabile și asta trebuia luat în calcul”, a spus Oleg Serebrian în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Reprezentanții opoziției parlamentare acuză guvernarea că ar sprijini regimul separatist de la Tiraspol, oferind-i regiunii transnistrene tot volumul de gaz livrat de Gazprom.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Grație gazului oferit de Moldovagaz, în regiune și-au reluat activitatea la capacitate maximă MGRES și Uzina Metalurgică de la Rîbnița, doi dintre cei mai mari contribuabili la bugetul regiunii. Oleg Serebrian spune că chiar dacă Chișinăul n-ar fi oferit gaz regiunii transnistrene, regimul de la Tiraspol n-ar fi cedat.

„Nu pot să fac o analiză a acestui scenariu, nu cred că s-ar fi prăbușit. Ținând cont de potențialul militar care este acolo s-ar fi căutat alte soluții și nu știu dacă acele soluții erau cele pe care le așteaptă cei care ne îndreaptă spre acest scenariu. Războiul din Ucraina ne-a arătat în ce măsură suntem interdependenți și această interdependență are părți pozitive și negative. Sunt elemente care pot duce la o mai bună apropiere a celor două maluri și e vorba de tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova în partea stângă a Nistrului și tot mai multe companii care s-au înregistrat în dreapta Nistrului. Practic toți cei care merg la import/export sunt înregistrați în dreapta Nistrului”, a mai spus vicepremierul pentru Reintegrare.

În urma semnării contractului cu MGRES, malul drept al Nistrului procură energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan la un preț de 73 de dolari / MW. În schimb, Moldovagaz oferă părții stângi a Nistrului cele 5,7 milioane de metri cubi livrate zilnic de concernul rus Gazprom pentru întreaga Republică Moldova.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 13:22
 // Categoria: Politica // Autor:  Valentina Canasina
02 Nov. 2026, 13:22 // Politica //  Valentina Canasina

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, membru al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, cere despăgubiri pentru cetățenii prejudiciați de atacul cibernetic și avertizează că lipsa unor măsuri urgente riscă să lovească puternic economia țării. Potrivit parlamentarului, atacul poate declanșa un efect de domino: oamenii își pierd încrederea în serviciile electronice, evită plățile online și revin la ghișee. Consecințele ar putea fi grave pentru bănci, magazine online și micii antreprenori.

”Mai puțini clienți înseamnă venituri mai mici, locuri de muncă pierdute și afaceri închise. Iar pentru stat, care trăiește din împrumuturi, asta înseamnă și mai puțini bani la buget”, avertizează Cuiumju.

Deputatul critică investițiile de milioane în digitalizare, în condițiile în care securitatea datelor rămâne vulnerabilă: „Pentru ce cheltuim milioane pe digitalizare, dacă oamenii ajung să se teamă să folosească aceste servicii?”.

Cuiumju cere autorităților să spună ce date au fost compromise, să identifice responsabilii, să verifice independent securitatea sistemelor și să asigure despăgubirea persoanelor prejudiciate. Totodată, solicită măsuri împotriva fraudelor, inclusiv în cooperare cu băncile.

Deputatul propune și o reformă radicală: în locul mai multor structuri de securitate cibernetică, o singură instituție puternică, dotată cu specialiști, echipamente moderne și capacitatea de a monitoriza permanent sistemele statului. Conducerea acesteia trebuie aleasă pe criterii de competență, nu politice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!