Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

Philip Morris Moldova și „Colectez.eu” au realizat primul export de dispozitive electronice destinate reciclării

15 Dec. 2022, 09:39
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Dec. 2022, 09:39 // Actualitate //  Realitatea.md

Philip Morris Moldova și Asociația „Colectez.eu” au efectuat, la finalul lunii octombrie, primul export de dispozitive electronice de încălzire a tutunului. Dispozitivele scoase din uz au fost colectate de la utilizatori și transmise la centrul de reciclare al companiei Philip Morris International.

Prin implementarea programelor de colectare și reciclare, compania Philip Morris Moldova, cu suportul Asociației „Colectez.eu”, își propune să promoveze economia circulară, dar și să ofere consumatorilor posibilitatea de a contribui la un mediu mai curat. De asemenea, programul este implementat în conformitate cu obligațiile asumate de Philip Morris Moldova în calitate de importator de echipamente electronice și care sunt prevăzute de legea privind deșeurile a Republicii Moldova.

În 2018, Philip Morris International a lansat programul CIRCLE, cu scopul de a colecta și a recicla dispozitivele electronice de încălzire a tutunului, care reprezintă deșeuri electronice odată ce devin nefuncționale. Toate dispozitivele ce sunt colectate și transmise centrului de reciclare sunt procesate și utilizate din nou în producere. Acum, și Philip Morris Moldova a devenit parte a programului global CIRCLE.

„Misiunea noastră este să construim un viitor fără fum, oferind o alternativă fumătorilor adulți, care altfel ar continua să fumeze. Dar la fel de important este să acționăm sustenabil și să ne asigurăm că produsele noastre care nu mai sunt folosite nu vor avea un impact asupra mediului înconjurător. Prin colectarea dispozitivelor de la consumatori, noi contribuim la reducerea generării deșeurilor electronice, iar reciclarea acestora ne permite să economisim materie primă, să deveni mai competitivi și să reducem emisiile de gaze cu efect de seră”, a declarat directorul Philip Morris Moldova, Elena Naumenko.

În total, centrului de reciclare al Philip Morris International i-a fost transmisă aproximativ o tonă de deșeuri electronice sau 35% dintre dispozitivele colectate din momentul lansării pe piața Moldovei a sistemului de încălzire a tutunului, în anul 2018.

„Acest lucru a fost posibil datorită consumatorilor care, în mod responsabil, au returnat la punctele noastre de colectare dispozitivele ieșite din uz. PMI și-a setat drept obiectiv ca, până în 2025, fiecare utilizator să aibă acces la programele de colectare a dispozitivelor uzate, iar rata de reciclare a sistemelor IQOS returnate la centrele specializate să depășească 80%. În continuare, îndemnăm consumatorii care dețin dispozitive ieșite din uz să le transmită spre reciclare”, a adăugat directorul Philip Morris Moldova.

Studiul privind generarea și gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în Republica Moldova arată că, în 2020, operatorii au colectat 330 de tone de DEEE-uri, ceea ce reprezintă doar 1,9% din deșeurile generate. Cea mai mare pondere în volumul deșeurilor electrice și electronice îl au echipamentele mici.

„Din păcate, societatea nu conștientizează pe deplin importanța reciclării echipamentelor electrice și electronice, care elimină substanțe nocive atunci când sunt aruncate la întâmplare. Împreună cu Philip Morris Moldova, am reușit să creăm infrastructura necesară pentru colectarea dispozitivelor IQOS, la care să aibă acces consumatorii, pentru ca dispozitivele să nu ajungă la gunoi. Totodată, avem cazuri când utilizatorii de țigări electronice de unică folosință aduc la punctele noastre de colectare acest tip de deșeuri, pentru că nu toți importatorii prevăd soluții de reciclare pentru produsele pe care le comercializează. Vom continua informarea populației cu privire la problema DEEE-urilor și sperăm că, în comun cu autoritățile, vom putea identifica soluții pentru gestionarea deșeurilor electrice și electronice în Republica Moldova”, a declarat administratorul Asociației Patronale din Domeniul Colectării și Prelucrării Deșeurilor „Colectez.eu”, Alexandru Puiu.

Anual, în Republica Moldova sunt generate circa 10 mii de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice.

P.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
13 Aug. 2026, 22:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Aug. 2026, 22:38 // Slider //  Ana Panaguța

La Stăuceni ar urma să fie construit Moldova HiTech Park, primul parc de tehnologii avansate din Republica Moldova. Proiectul va ocupa aproximativ 50 de hectare, în apropiere de Arena Chișinău și de principalele căi de acces spre capitală. Autorii estimează că acesta ar putea atrage investiții de aproximativ 600 de milioane de euro.

Masterplanul viitorului parc a fost prezentat joi, 13 august, în prezența prim-ministrului Vasile Tofan. Documentul prevede spații pentru companii tehnologice, universități, centre de cercetare, laboratoare, startup-uri și infrastructură digitală. Vor exista și zone dedicate domeniilor MedTech, HealthTech și GovTech, precum și producției de înaltă tehnologie.

Potrivit planului, Moldova HiTech Park ar putea ajunge să aibă peste 600.000 de metri pătrați de spații construite și să găzduiască peste 21.000 de locuri de muncă calificate. Printre domeniile vizate se numără inteligența artificială, securitatea cibernetică, microelectronica, ingineria avansată și infrastructura digitală.

Parcul nu va fi conceput doar ca o zonă de birouri. Ideea este ca universitățile, cercetătorii, startup-urile și companiile să lucreze în același spațiu, pentru ca ideile și soluțiile noi să poată ajunge mai rapid pe piață.

O parte importantă a proiectului este componenta verde. Cel puțin 40% din suprafața parcului va fi rezervată spațiilor verzi și publice. Masterplanul prevede alei pietonale, piste pentru biciclete, transport public și zone de recreere. Proiectul include și soluții pentru colectarea și reutilizarea apei de ploaie și urmărește standarde internaționale de sustenabilitate.

Aproximativ 22% din suprafața parcului va fi destinată domeniilor MedTech și HealthTech. Aici ar urma să fie construite laboratoare, centre de testare și simulare, spații pentru cercetare medicală, robotică medicală și producție de înaltă tehnologie. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Universitatea Tehnică a Moldovei fac parte din structura de acționariat a parcului.

Pentru accesul către parc sunt prevăzute investiții importante în infrastructură. Este în proiectare reconstrucția și extinderea nodului rutier de pe traseul R6, precum și dezvoltarea bulevardului Bucovina. Potrivit planului, noul nod rutier ar urma să fie prima intersecție pe trei niveluri din Republica Moldova.

De asemenea, este planificată o conexiune de mobilitate urbană între Moldova HiTech Park și campusul Universității Tehnice a Moldovei de pe strada Studenților, pentru a facilita legătura dintre studenți, cercetare și companiile din parc.

Premierul Vasile Tofan a declarat că rolul statului este să asigure infrastructura și condițiile necesare pentru dezvoltarea proiectului și să faciliteze atragerea investițiilor private.

„O platformă de o asemenea amploare poate schimba radical modul în care se dezvoltă țara noastră și poate crea noi oportunități pentru oameni și pentru economie”, a declarat Vasile Tofan.

După prezentarea masterplanului, proiectul intră în etapa de pregătire a documentației urbanistice și tehnice. Elaborarea și aprobarea Planului Urbanistic Zonal este planificată pentru primăvara anului 2027. Ulterior, dezvoltarea va începe etapizat, pornind de la infrastructura de bază și nucleul inițial al parcului.

Moldova HiTech Park este dezvoltat de o companie cu acționariat public-privat, printre fondatori numărându-se statul, autoritățile locale din Stăuceni și Chișinău, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking