Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Boris Gîlca, indignat de răspunsul Ministerului Mediului: Cauza principală a poluării este evidentă

04 Ian. 2023, 16:33
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Ian. 2023, 16:33 // Actualitate //  Realitatea.md

În perioada epidemiologică, poluarea atmosferică agravează și complică evoluția infecțiilor respiratorii – atât la copii, cât și la adulți. De această părere este șeful Direcției generale asistență medicală și socială din cadrul primăriei Chișinău, Boris Gîlca, care s-a arătat indignat de răspunsul Ministerului Mediului la interpelarea municipalității. 

„Un răspuns evaziv și stângaci, fără a menționa cauza principala și evidentă: producerea energiei termice la CET-uri prin arderea păcurii”, notează Gîlca, referindu-se la remarca Ministerului, potrivit căruia depășirea semnificativă a poluării este condiționată și de nivelul ridicat a traficului rutier din unele sectoare ale Capitalei.

Potrivit lui, traficul rutier din municipiul Chișinău ar fi pe ultimul loc în lista cauzelor de poluare atmosferică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„În Chișinău avem tot mai mult transport electric (troleibuze noi și mașini electrice), iar poluarea a apărut în timpul vacanței școlare și universitare, când avem (foarte evident!) mult mai puțin trafic în Chișinău!”.

Totodată, demnitarul a făcut trimitere la indicele prost al calității aerului din alte zone, din afara Chișinăului, unde traficul rutier este mult mai mic.

„Referitor la indicele prost al calității aerului în alte zone în afara Chișinăului – „întrebare de la un prieten”: dacă Ministerul Mediului cunoaște pentru ce au acordat autorizație Uzinei Metalurgice de la Râbnița și cum monitorizează Guvernul de la Chișinău emisiile de la Râbnița?”.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!