Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Șofer microbuz, care se deplasa în România – înlăturat de la volanul automobilului. Motivul

10 Ian. 2023, 10:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
10 Ian. 2023, 10:08 // Societate //  Realitatea.md

Un bărbat în vârstă de 28 de ani, șofer pe ruta „Moldova – România”, a fost înlăturat de la volanul automobilului, după ce asupra lui a fost depistat un permis de conducere falsificat. Cazul a fost înregistrat ieri, în PTF Leușeni, pe sensul de ieșire din Moldova.

„Printre documentele prezentate a fost și permisul de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile ucrainene. Primele cercetări au trezit suspiciuni polițistului de frontieră privind autenticitatea documentului, ulterior după verificarea amănunțită a fost constat că permisul conține indici clari de falsificare. La audiere, bărbatul a recunoscut că l-a obținut prin intermediul altei persoane, contra sumei de 300 dolari”, spun responsabilii.

Urmare a celor depistate, străinul a fost înlăturat de la conducerea vehiculului, fiindu-i autorizată trecerea frontierei în calitate de pasager.

Cazul în continuare este cercetat sub toate aspectele legale, permisul falsificat a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!