Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

16 august 2026

Președintele CEC: Bugetul estimat pentru alegerile locale generale este de 178 de milioane de lei

17 Ian. 2023, 08:13
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
17 Ian. 2023, 08:13 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Alegerile locale generale din acest an vor costa bugetul de stat în jur de 178 de milioane de lei. Suma a fost enunțată de președintele Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman. Șefa CEC spune că deși în Republica Moldova ar putea fi prelungită starea de urgență, acest lucru nu împiedică desfășurarea scrutinului, întrucât CEC a mai organizat alegeri în perioada stării de urgență, fiind aplicată o excepție de la norma legală, notează ipn.md.

Potrivit noului Cod Electoral, intrat în vigoare la începutul acestui an, alegerile locale generale vor fi organizate sau în ultima duminică din luna octombrie, sau în prima duminică dn luna noiembrie

„Data exactă urmează să fie stabilită de CEC înainte cu 70 de zile până la ziua scrutinului. Ne-am dorit ca această prevedere să existe în Codul Electoral, pentru ca să avem o previzibilitate, oamenii să se pregătească de alegeri, știind perioada în care va fi numită data alegerilor. Bugetul estimat pentru alegerile locale generale este de 178 de milioane de lei, 80% din sumă este pentru salarizarea membrilor organelor electorale. În legea bugetului de stat ni s-au alocat 154 de milioane de lei, la rectificarea bugetului ar putea fi majorată suma pentru că vor fi cheltuieli necesare organizării turului doi”, a spus Angelica Caraman în cadrul emisiuni „Paralela 47” de la Radio Moldova.

Deși anterior guvernatoarea autonomiei găgăuze, Irina Vlah, a spus că guvernarea ar intenționa amânarea alegerilor locale, invocând starea de urgență, șefa CEC spune că instituția se pregătește pentru desfășurarea scrutinului, iar discuții privind o eventuală amânare nu există.

„Am desfășurat trei exerciții electorale în perioada de urgență, alegerile din toamna anului 2021, alegerile din primăvara și toamna anului 2022, cu rectificarea de rigoare în hotărârea Parlamentului. Legea privind situația de urgență specifică imposibilitatea de a organiza alegeri, dar când starea de urgență nu se reflectă direct asupra exercițiului electoral, a fost aplicată o excepție. Nu cunosc despre o posibilă amânare”, a mai spus președintele Comisiei Electorale Centrale.

Primul tur al ultimelor alegeri locale a avut loc la 20 octombrie 2019. Potrivit legii, aleșii locali au un mandat de 4 ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
16 Aug. 2026, 11:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
16 Aug. 2026, 11:11 // Slider //  Ana Panaguța

Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Bălți se confruntă cu un număr tot mai mare de pacienți care se prezintă pentru probleme medicale ce nu necesită intervenție imediată. Potrivit instituției, zilnic sunt consultați aproximativ 200 de pacienți, ceea ce duce la suprasolicitarea continuă a personalului medical.

În acest context, reprezentanții spitalului îi îndeamnă pe pacienții care nu prezintă urgențe majore, dar au nevoie de consultații, investigații sau continuarea tratamentului, să se adreseze Departamentului de Asistență Medicală Specializată de Ambulator (Centrul consultativ).

Măsura are drept scop reducerea aglomerației la UPU și asigurarea unei intervenții cât mai rapide pentru persoanele aflate în stare gravă și care necesită asistență medicală de urgență.

Pentru programări la Centrul consultativ, pacienții pot apela numerele 0231 81 100, 0231 70 211 sau 0231 73 755, de luni până vineri, între orele 08:00 și 15:30.

Medicii și asistenții medicali de gardă vor continua să acorde prioritate cazurilor grave și urgențelor medicale.