Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

STOP CADRU Usatîi, Tauber și „violul” de la Bălți: Doamne ferește, cam așa a fost și explicația lor

19 Ian. 2023, 16:22
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
19 Ian. 2023, 16:22 // Politica //  Realitatea.md

După ce și-a anunțat astăzi revenirea în politica moldovenească, în cadrul unei conferințe de presă, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi și-a adus aminte și de alegerile locale din Bălți, desfășurate la sfârșitul anului 2021. Precizăm că atunci, cu doar patru zile înainte de cel de-al doilea tur de scrutin, Comisia Electorală Centrală a solicitat scoaterea Marinei Tauber din cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Bălți.

Usatîi spune că are semne de întrebare cu privire la scoaterea Marinei Tauber din cursa electorală, arătând cu degetul spre partidul de guvernare. A explicat și cum a văzut el atunci situația dată.

„Cum au scos-o pe Tauber, ei au dat mereu pachete cu mâncare, milioane și așa mai departe, asta știe toată țara. Da ei știți cum au făcut cu dânsa?! Cum un maniac să prindă în parc o femeie noaptea, o violează și după spun că au împușcat-o din motiv că este bolnavă cu SIDA și să nu molipsească pe alții. Doamne ferește, cam așa a fost și explicația lor. De asta, eu când am plecat, nu l-am lăsat pe Grigorișin nici în funcția de primar interimar, când mi-am dat demisia, ci am numit-o pe doamna Dubițcaia, el știe motivul, de ce nu l-am susținut atunci, chiar de am avut o relație de foarte mulți ani…”, a spus Usatîi.

Precizăm că Renato Usatîi afirmă că Partidul Nostru va candida doar în localitățile unde va găsi persoane potrivit pentru funcția de edil. Acesta a ezitat să spună dacă îți dorește să ajungă la șefia vreo unui oraș. Întrebat despre candidatura sa pentru localele din Capitală și din Bălți, Usatîi  nu a spus dacă va participa personal. El a promis să revină cu un anunț după ce va merge prin țară și a lăudat activitatea lui Ion Ceban în municipiul Chișinău.

Declarațiile au fost făcute la conferința de presă în care a anunțat relansarea Partidului Nostru. În context, Usatîi a acuza PAS că ar racola primarii localităților în partid. Guvernarea nu a comentat deocamdată acuzațiile.

Nicolai Grigorișin a câștigat alegerile locale din Bălți din 2021, în turul al doilea din 19 decembrie. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, pentru Grigorișin au votat 7 148 de cetățeni, în timp ce pentru contracandidatul său, Nicolae Chirilciuc, doar 1 248 (15,23%) dintre alegători.  La urnele de vot s-au prezentat 10 209 de persoane sau 9,98% din numărul total al alegătorilor.

În decembrie 2021, cu doar patru zile înainte de cel de-al doilea tur de scrutin, Comisia Electorală Centrală a solicitat scoaterea Marinei Tauber din cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Bălți.

CEC a adoptat o hotărâre prin care au constatat că Marina Tauber a utilizat în campania electorală fonduri financiare și materiale nedeclarate folosite pentru hrana simpatizanților și activiștilor care au susținut-o în campania pentru primul tur de scrutin, de cel puțin 34 260 de lei, astfel depășind plafonul maxim stabilit de CEC, cu cel puțin 9 514 lei.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 21:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 21:14 // Slider //  Ana Panaguța

Rețetele prescrise de medicii din Republica Moldova ar putea fi acceptate, în viitor, în farmaciile din alte state europene. Subiectul a fost discutat în cadrul misiunii experților Comisiei Europene, încheiată miercuri, 4 noiembrie, la Chișinău, care a avut drept scop alinierea legislației naționale în domeniul sănătății digitale la standardele Uniunii Europene.

Pe parcursul misiunii, experții au analizat trei domenii importante: protecția datelor medicale, recunoașterea transfrontalieră a prescripțiilor electronice și utilizarea datelor de sănătate în scopuri de cercetare.

Referitor la protecția informațiilor medicale, discuțiile s-au concentrat pe măsurile care trebuie aplicate pentru a preveni accesul neautorizat la datele pacienților. Printre acestea se numără criptarea informațiilor, controlul accesului, monitorizarea operațiunilor de prelucrare și stabilirea responsabilităților pentru fiecare etapă.

Un alt subiect a vizat utilizarea secundară a datelor medicale. Aceasta ar permite cercetătorilor să analizeze informații despre sănătatea populației în condiții de securitate, pentru proiecte de interes public, fără a compromite confidențialitatea pacienților.

La finalul misiunii au fost consolidate concluziile și stabilit calendarul acțiunilor care urmează să fie întreprinse.

Activitatea experților s-a desfășurat prin intermediul instrumentului TAIEX, oferit de Comisia Europeană pentru a sprijini administrațiile publice în preluarea standardelor și bunelor practici europene. Misiunea face parte din procesul de aliniere a Republicii Moldova la Spațiul European al Datelor de Sănătate, în contextul aderării la Uniunea Europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!