Fotografia lor este peste tot: cea a dezvoltatorului arestat în timp ce încerca să fugă vineri pe aeroportul din Istanbul şi a celor doi complici ai săi, capete lor fiind cerut de internauţi, comentează AFP.

Mehmet Yasar Coskun a fost constructorul reşedinţei „Renesans”, ridicată la Antakya, sudul Turciei, în urmă cu 10 ani: pe 6 februarie, clădirea cu opt etaje şi 250 de apartamente cu piscină, unde locuia printre alţii fotbalistul ghanez Christian Atsu, s-a răsturnat într-o parte şi peste locuitorii săi.

Este una dintre miile de clădiri din Turcia care s-au prăbuşit complet, fără a lăsa cea mai mică şansă ocupanţilor lor care dormeau atunci când s-a produs violentul cutremur cu magnitudinea 7,8, în jurul orelor 04.00.

În faţa furiei care cuprinde ţara împotriva mafiei din construcţii, preluată de presă şi reţelele de socializare, autorităţile turce au reacţionat prompt şi plouă cu mandate de arestare. Duminică, la şapte zile după dezastrul care a făcut peste 30.000 de morţi doar în Turcia, trei persoane au fost întemniţate, şapte arestate, printre care alţi doi dezvoltatori încercând să fugă în Georgia, iar 114 sunt încă căutaţi, a anunţat ministrul turc al justiţiei, Bekir. Bozdag.

În total, au fost demarate 134 de anchete. Soarta reşedinţei „Renesans” a devenit emblematică pentru aceste practici rele denunţate de mult în ţară, dar este departe de a fi singura.

Astfel, hotelul Isias din Adiyaman, unde 35 de membri ai echipei de volei de 12-15 ani a republicii separatiste a Ciprului de Nord şi conducerea acestora au murit: martorii au afirmat la postul de televiziune NTV că hotelul fusese închis din cauza „neregulilor” în construcţie, înainte ca sigiliile să fie rupte şi clădirea redeschisă turiştilor.

„Vreau ca aceşti oameni să fie judecaţi, sunt criminali”, a spus la televiziune o rudă a unei victime, în timp ce un martor a declarat că a văzut „pereţii rupându-se ca nişte foi de hârtie”.

Reacţia guvernului, confruntat cu ceea ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan – în campanie electorală dacă alegerile de la 14 mai sunt menţinute – a numit „cel mai mare dezastru din toate timpurile” pentru Turcia, este fără precedent.

Până atunci, dezvoltatorii şi antreprenorii imorali păreau să aibă un viitor strălucit în faţă, în pofida avertismentelor repetate ale inginerilor şi arhitecţilor recunoscuţi. După cutremurul violent din 1999 care a făcut 17.000 de morţi în nord-vestul Turciei, în jurul localităţii Kocaeli, a fost nevoie de şase luni până la prima arestare.

Cotidianul Milliyet a titrat atunci „Doar opt arestări pentru 17.000 de vieţi pierdute”. Ulterior, împotriva dezvoltatorilor clădirilor prăbuşite au fost deschise peste 2.000 de proceduri, dar pentru 1.800 dintre aceştia nu a fost pronunţată nicio sentinţă din cauza unei amnistii generale decretate în decembrie 2000 de guvern.

În cele din urmă, majoritatea responsabililor au putut beneficia de o prescripţie în 2007. În depoziţia sa, dezvoltatorul reşedinţei „Renesans” a respins acuzaţiile împotriva lui şi a asociaţilor săi.

„Nu ştiu de ce s-a prăbuşit clădirea. Toate avizele fuseseră eliberate în urma studiilor efectuate de primărie şi de compania de control”, a afirmat el.

Permisul pentru această reşedinţă a fost semnat în 2021 de districtul Ekinciler, la Hatay. Primarul de atunci, Seyfettin Yeral, a confirmat site-ului de informaţii T24 că a eliberat permisul, dar „controlul a fost făcut de o companie privată”.

„Oricum, nu aveam un angajat care să facă asta”, a explicat el.

Turcia a adoptat o serie de norme şi reglementări copiate după cele din California, ţară a cutremurelor, şi revizuite în mod regulat – ultima dată în 2018. Dar, potrivit inginerilor şi arhitecţilor intervievaţi săptămâna trecută de AFP, cei mai mulţi sunt ignoraţi de constructori.

„Pe hârtie, standardele sunt respectate, contractele fiind încredinţate companiilor private însărcinate cu controlul acestora”, a explicat la Istanbul arhitectul Aykut Koksal.

Dar, a subliniat arhitectul, „fiecare constructor îşi aranjează controlul”, în cursul negocieri amiabile între cele două părţi, lăsând antreprenorului prea multă libertate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#arestari #cutremur #imobiliare #turcia

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.