Curtea de Apel Chișinău a decis joi seara, 16 februarie curent, reexaminarea dosarului „profesorilor turci” în prima instanță, ceea ce înseamnă casarea sentinței prin care fostul director SIS, Vasile Botnari, a fost condamnat la amenda de 88 de mii de lei și privarea dreptului de a ocupa funcții publice timp de 5 ani. Conform site-ului instanțelor naționale, decizia a fost luată de judecătorul Igor Mînăscurtă.

Decizia motivată va apărea mai târziu, din ea se va afla ce l-a făcut pe judecător să dispună reexaminarea. Se motivează în scris în termen de 30 de zile de la data pronunțării, însă în cazul dosarelor penale – într-un termen de până la 45 zile.

În septembrie 2018, șapte profesori turci de la liceele Orizont din Chișinău și Ceadîr-Lunga au fost reținuți în timp ce plecau la serviciu, apoi expulzați. Autoritățile îi acuzau de legătură cu organizații islamiste, iar evenimentele aveau loc înainte de vizita liderului de la Ankara în Moldova. În țara de baștină, cetățenii vizați au fost condamnați.
Pe 11 iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova pentru încălcarea drepturilor cetățenilor turci expulzați în Turcia.
Fostul director al SIS, Vasile Botnari, și-a recunoscut vina în cazul expulzării profesori turci și a fost condamnat cu suspendare. El a achitat prejudiciile de 125.000 de euro dictate de CEDO și alte 380.000 de lei pentru avionul charter cu care au fost transportați profesorilor în Turcia.

